Français langue étrangère (FLE)/CDI

Bădău, Georgeta. La presse en classe de FLE: la structure d’un article de presse (2009): En-line : http://lewebpedagogique.com/ccfclujmediatheque/archives/1072 [consultat la 20 august 2010].

Objectifs :

Comprendre et réutiliser la structure d’un article de presse

Appréhender les notions de titre, chapeau, intertitre

Savoir utiliser la technique de la pyramide inversée

Pré-requis : Avoir déjà étudié les éléments constitutifs des revues et journaux.

Notions développées : titre, chapeau, intertitre, colonne, signature

Modalités de la séance :

Lieu : salle de classe/CDI/bibliothèque

Nombre d’élèves par séance : classe en demi-groupe ou classe entière

Intervenants : professeur de français et documentaliste/bibliothécaire

Outils pédagogiques : la fiche de travail distribuée aux élèves

Matériel pédagogique : photocopies d’articles, journaux, revues (à voir les abonnements de la Médiathèque du CCF Cluj et les liens Presse française et Presse francophone de son blog)

Matériel nécessaire : tableau papier, feutres, photocopies

Déroulement de la séance :

5′ : Consignes générales (but de la séance du jour, contexte de la séance) et distribution de la fiche technique en expliquant son utilisation.

40′ : Pour chaque question, 20′ pour répondre seul, puis correction en commun, en écrivant au tableau les réponses.

5′ : Evaluer la séance.

Evaluation :

Vérification, tout au long de la séance, que les consignes ont bien été comprises et appliquées. Evaluation du travail effectué sur la fiche distribuée aux élèves par le bibliothécaire- documentaliste pour évaluer la séance et remédier lors de la prochaine.

Fiche de l’élève

Comment lire un article de presse ?

Le lecteur potentiel est souvent pressé, fatigué, blasé. D’où la nécessité, dans le même article, de lui offrir deux circuits de lecture.

Un circuit court : Il comprend le surtitre, le titre, le sous-titre, le « chapeau » qui résume l’essentiel de l’article, éventuellement une ou plusieurs photos. Cet ensemble devrait contenir 80% des informations à transmettre.

Un circuit long. C’est l’article lui- même, auquel on se réfère pour en savoir plus. Plus il est long et plus il faut le couper d’intertitres qui le balisent en le résumant rapidement.

L’article de presse doit répondre aux cinq grandes questions de base (la règle des cinq W) :

Qui/Who ?

Quoi/What ?

Quand/When ?

Où/Where ?

Pourquoi/Why ?

La structure en pyramide inversée

Contrairement au texte littéraire ou à la dissertation, le texte de presse répond en « urgence » aux cinq questions fondamentales mentionnées ci-dessus, car il est nécessaire d’informer le plus vite possible le lecteur. Ces informations sont déjà le plus souvent présentes dans le titre et le sous-titre, le surtitre, voire dans le chapeau, mais également dans le début de l’article plutôt qu’à sa fin. D’où l’image d’une construction en pyramide inversée (beaucoup d’éléments au début et peu à la fin).

Exercices :

1. Observez attentivement l’article suivant et associez à chaque élément de la liste ci-dessous le chiffre qui lui correspond :

1. titre du périodique
2. rubrique
3. dossier
4. titre de l’article
5. chapeau
6. signature
7. photo
8. illustration/graphique/schéma
9. légende

• L’article a ……..colonnes et………paragraphes.

• Soulignez directement sur l’article les éléments de phrases répondant aux cinq W, en utilisant un code couleur (ex. rouge : qui ; noir : quoi ; bleu : où ; vert : quand ; jaune : pourquoi).

• Identifiez l’introduction et la conclusion de l’article.

2. Lisez attentivement les paragraphes ci-dessous et retrouver l’ordre journalistique initial de l’article, puis complétez la matrice avec la lettre qui correspond à chaque paragraphe (Source de l’article: MANNELI, Sophie. Il vit avec un trou noir à la place du cerveau [en ligne]. La Provence, 21/07/2007. Disponible sur le site: http://www.laprovence.com)

a. Comment un tel prodige est-il possible? « Le cerveau, quasiment absent sur les images s’est développé en périphérie, aplati contre les parois de la boîte crânienne », précise le spécialiste. Une adaptation rendue nécessaire par l’hydrocéphalie dont souffre cet homme depuis l’âge de six mois. À cette époque, un drain lui avait été posé pour dériver le liquide céphalo-rachidien. Une deuxième intervention avait été réalisée quatorze ans plus tard.

b. Ce n’est qu’à 44 ans, à cause de douleurs à la jambe gauche, que le patient a pratiqué un scanner et une IRM, dont les images ont révélé l’existence de ce « trou noir »: des cavités ventriculaires énormes, dilatées par le liquide céphalo-rachidien. « Refoulées en périphérie de la boîte crânienne, les substances grises et blanches du cerveau ont dû émigrer pour survivre », résume le Dr Feuillet, qui vient de publier ce cas étrange dans la fameuse revue scientifique britannique The Lancet.

c. C’est un Marseillais. Il a 44 ans. Vous l’avez peut-être croisé un jour dans l’administration où il travaille. Ou à l’école où il va chercher ses deux enfants. Cet homme, qui vient de devenir un héros de la littérature médicale, tient pourtant à conserver l’anonymat. Il est vrai que sa particularité a de quoi susciter les sarcasmes: les médecins ont découvert un grand trou noir à la place de son cerveau…

d. Et le Marseillais peut être fier de son « tiny brain » (petit cerveau). « Son cas montre que le cerveau est capable de s’adapter à des situations imprévues, se débrouille de fonctionner autrement ». Un immense espoir pour les malades atteints de sclérose en plaque, ou les victimes d’accidents vasculaires, dont les lésions cérébrales pourraient être en partie compensées par des ressources du cerveau jusque-là insoupçonnées.

e. C’est bien ce qui apparaît à l’image, sur les scanners et les IRM réalisés en 2003 à l’hôpital de la Timone. Un tel vide sidéral dans la boîte crânienne, « correspond à une personne démente, grabataire », explique le Dr Lionel Feuillet, neurologue au pôle neurosciences de la Timone. Or, son patient, fonctionnaire sans problème, a suivi une scolarité sans histoire, avec une intelligence à peine inférieure à la normale. Son QI est de 75 pour une moyenne de 100.

Bibliographie:

Darrobers, M; Le Pottier, N. La recherche documentaire. Paris: Nathan, 1999.

MARCEL, Alexandre. 50 activités pour apprivoiser son journal. CRDP Tarn-et-Garonne, 1996.

RECHERCHE documentaire et maîtrise de l’information. Formation des élèves par le professeur documentaliste de la sixième à la terminale. Rouen : C.R.D.P. de Haute-Normandie, 1999.

Activităţi/Activités (FLE/CDI), Mes articles publiés en français, Publicaţiile mele/mes publications CDI, cercetarea documentară, fişa pedagogică

Découvrir une chanteuse française : Vanessa Paradis : parcours pédagogique proposé sur le site VIZAVI, février 2010

Fiche élève

Fiche professeur

Mes articles publiés en français, Publicaţiile mele/mes publications activités d’écoute, cercetarea documentară, compréhension orale, mes articles, TICE

Scurtă radiografie infodocumentară. In: Universul şcolii, an X, februarie 2008, nr.2(92), p.8-11 (coautor)

Odată cu dezvoltarea tehnologiilor informării şi documentării în unităţile de învăţământ preuniversitar asistăm la o expansiune şi o diversificare a surselor de informare. Dacă fiecare profesor integrează (mai rapid sau mai lent) în câmpul său disciplinar noile locuri şi suporturi ale informaţiei, pentru instituţia de învăţământ rămâne crucială problema accesului egal, facil şi eficient al elevilor şi cadrelor didactice la aceste resurse. Oricare ar fi forma lor de organizare – bibliotecă sau centru de documentare şi informare (CDI)- structurile infodocumentare existente în unităţile de învăţământ preuniversitar trebuie să răspundă acestor exigenţe.

Este adevărat că fiecare CDI este contextualizat, îşi are istoria sa, mediul său social şi cultural, practicile sale în materie de gestiune sau pedagogie. Dar, dincolo de aceste diferenţieri, oricare structură de acest tip oferă elevului ocazia de a învăţa să folosească diferitele suporturi informaţionale şi să participe, prin intermediul lor, la o veritabilă activitate culturală şi ştiinţifică.

Nu ne propunem să demonstrăm că o astfel de structură infodocumentară poate fi un panaceu, dar sperăm ca „radiografia activităţii CDI » pe care o prezentăm în continuare (vezi fişierul: Raport CDI anul scolar 2007-2008) să reuşească a fi un argument suficient de convingător pentru ca existenţa unui CDI într-o unitate şcolară să fie privită drept o soluţie viabilă pentru modernizarea actului educativ.

Btc.Lucreţia Bîrz şi prof.Georgeta Bădău, Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan » Alba-Iulia

Observaţie:

Concepţia formularului de RAPORT PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA CDI, utilizat în CDI începând cu anul şcolar 2005-2006, îmi aparţine.  Prof.Georgeta Bădău

Articolele mele publicate în limba română articolele mele, cercetarea documentară, ICD, proiecte

In: Universul şcolii, an X, februarie 2008, nr. 2(92), p.5-7.

Liceenii din zilele noastre citesc din ce în ce mai puţin, din ce în ce mai puţin bine, ne spun unii. Asistăm la o criză a lecturii, se lamentează alţii. Prejudecăţile par să funcţioneze perfect atunci când este vorba despre tinerii cititori. Poate că, în loc să ne întrebăm dacă aceşti elevi ai noştri citesc mai mult sau mai puţin, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva ei citesc pur şi simplu altfel. Nu cumva această criză a lecturii care le provoacă frisoane părinţilor şi educatorilor se datorează unei schimbări a modalităţilor de lectură ?

Un sondaj pe care l-am realizat nu cu mult timp în urmă printre elevii noştri (27 de băieţi şi 71 de fete cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani) ne-a arătat un adevăr pe care îl bănuiam, dar pentru care aveam nevoie de confirmarea realităţii imediate. Ne vom opri doar la trei din întrebările la care adolescenţii au răspuns cu spontaneitatea şi onestitatea caracteristică vârstei-miracol.

În ultimele şase luni aţi citit (sunt posibile mai multe răspunsuri):

	Clasa şi numărul de răspunsuri				Total
	IX	XI	XII	XII
una sau mai multe cărţi	22	15	19	24	80
una sau mai multe reviste	23	17	22	21	83
unul sau mai multe ziare	13	11	13	14	51
una sau mai multe benzi desenate	2	1	2	0	5

Încercaţi să evaluaţi numărul de ore pe care le petreceţi în faţa televizorului pe parcursul unei săptămâni (marcaţi un singur răspuns):

	Clasa şi numărul de răspunsuri				Total
	IX	XI	XII	XII
Mai puţin de 7 ore	7	8	8	8	31
Între 7 şi 17 ore	6	9	12	12	39
Între 15 şi 21 de ore	6	2	5	4	17
Mai mult de 21 de ore	2	1	0	1	4
Nu ştiu	4	1	0	2	7

Încercaţi să evaluaţi numărul de ore pe care le petreceţi în faţa calculatorului pe parcursul unei săptămâni (marcaţi un singur răspuns):

	Clasa şi numărul de răspunsuri				Total
	IX C	XI E	XII D	XII G
Mai puţin de 7 ore	12	6	15	17	50
Între 7 şi 17 ore	3	2	5	2	12
Între 15 şi 21 de ore	4	6	3	2	15
Mai mult de 21 de ore	6	5	2	6	17
Nu ştiu	0	2	0	0	2

Aşadar, elevii citesc, dar o fac într-un mod diferit de cel al generaţiilor anterioare. Pentru ei lectura nu mai este alpha şi omega formării intelectuale. A citi pentru a trăi sau a nu putea trăi fără a citi reprezintă un model care nu mai funcţionează la generaţia actuală de liceeni. Ei au relativizat, au desacralizat, au laicizat actul lecturii. A citi a devenit un act cotidian, banal, integrat unui univers în care coexistă imaginea, sunetul, textul scris.
Din raţiuni sentimentale mă voi opri la acest din urmă suport, textul scris, şi voi încerca să-l privesc cu ochii filologului ajuns profesor de limba franceză.

Aş spune că există trei tipuri de texte: cele pe care le iubim noi, dascălii, cele pe care le iubim şi noi şi elevii noştri şi cele pe care le iubesc doar ei, elevii. Trebuie ca noi să fim podul care leagă cele două ţărmuri: lumea cititorilor înţelepţi (unii ar spune „profesionişti ») şi lumea tinerilor cititori. Pentru profesorul de limbi străine este extrem de importantă alegerea textelor (ficţiune sau documentare), alegerea suporturilor (hârtie, audiovizual, electronic), este esenţial ca el să cunoască aceste texte dincolo de corpul lor literal, să le citească în aşa fel încât ele să prindă viaţă în momentul în care ating mintea elevilor săi, să ştie să le adapteze nivelului de înţelegere şi nivelului de vârstă al publicului său şcolar şi, mai ales, să integreze lectura fragmentară într-un câmp de explorare mai vast. Voi prezenta în continuare câteva modalităţi de exploatare a cărţilor în ora de limba franceză în vederea trezirii interesului pentru lectură. De ce cartea? Pentru că ea (încă) reprezintă un suport atrăgător şi bogat, pornind de la care i se pot propune elevului multiple activităţi de formare a unor competenţe lingvistice şi interculturale.

Dimensiunile impuse acestui articol nu îmi îngăduie să prezint decât două activităţi de familiarizare a elevilor cu obiectul-carte, două tehnici simple şi cu succes garantat: dominoul cărţilor (le domino des livres) şi puzzle din copertă (le puzzle de la couverture).

1. Dominoul cărţilor: este o activitate care permite dezvoltarea gândirii logice, a spiritului de observaţie, a capacităţii de identificare şi comparare a elementelor comune de pe copertele a două cărţi, precum şi a capacităţii de exprimare orală în limbă străină

Materiale necesare: cărţi, o masă mare

Produsul activităţii: un careu format din cărţi alăturate două câte două după un anumit criteriu logic.

Desfăşurarea activităţii: Cărţile selecţionate de către cadrul didactic se ordonează într-un careu, astfel încât fiecare carte să aibă un element comun cu următoarea. Se solicită elevilor ca, plecând de la o anumită carte, să identifice elementele comune a două cărţi vecine (autorul, titlul, editura, locul apariţiei, anul apariţiei, titlul colecţiei sau al seriei, precum şi imaginile, culorile, formele geometrice care apar pe copertă) şi să parcurgă întregul careu.

2. Puzzle din copertă : este o activitate care favorizează contactul ludic al elevilor cu obiectul carte. Elevii, împărţiţi în grupe, învaţă să repereze elementele de identitate ale cărţii, aşa cum apar ele pe prima copertă, dar şi să facă distincţia între o menţiune de responsabilitate principală (autor, coautor) şi secundară (traducător, ilustrator ş.a.).

Material necesar : Fotocopii ale copertei 1 a cărţii, decupate în fragmente (numărul de fragmente decupate variază în funcţie de vârsta elevilor) şi o foaie de acelaşi format ca şi cartea.

Desfăşurarea activităţii: Coperta este citită, observată şi descrisă. Fiecare grup de elevi dispune de materialul său şi lucrează la reconstituirea copertei şi lipirea fragmentelor decupate pe foaia support. În timpul activităţii, profesorul poate provoca elevii să verbalizeze încercările de plasare a diferitelor elemente, introducând sau reinvestind astfel vocabularul referitor la orientarea în spaţiu. Elevii din grupul care finalizează primul sarcina de lucru sunt invitaţi să-i ajute pe ceilalţi dându-le indicaţii în limba franceză.

La sfârşitul acestui articol ne luăm îngăduinţa să amintim cititorilor ceea ce scria Jean Paul Sartre în lucrarea sa « L’Etre et le Néant » [SARTRE, Jean-Paul. L'Etre et le Néant. Paris : Gallimard, 1976, p.538-539] : « Tel rocher qui manifeste une résistance profonde si je veux le déplacer sera, au contraire, une aide précieuse si je veux l’escalader pour contempler le paysage. En lui-même – s’il est possible d’envisager ce qu’il peut être en lui-même – il est neutre, c’est-à-dire qu’il attend d’être éclairé par une fin pour se manifester comme adversaire ou auxiliaire ». Pentru dascălii mileniului trei, lectura este, poate, asemenea stâncii sartriene care îşi aşteaptă, neutră, destinul. (Re)descoperirea ei de către cei pe care îi formăm depinde de fiecare dintre noi.

Prof. Georgeta Bădău. Colegiul Naţional « Horea, Cloşca şi Crişan » din Alba Iulia

Articolele mele publicate în limba română articolele mele, cercetarea documentară, ICD

In : Magister : Revistă editată de CCD Sibiu, an VI, aprilie 2007, nr. 28, p.27-28.

Parte componentă a politicii documentare a unităţii şcolare, politica de completare a fondului documentar al centrului de documentare şi informare se stabileşte pe termen lung şi implică: un responsabil profesionist, un caracter regulat şi raţional al repartiţiei bugetare destinate achiziţiilor, păstrarea unor rezerve bugetare destinate reechilibrărilor negociate în cursul anului, dar şi o reflecţie comună a comunităţii educative şi a factorilor de decizie asupra câtorva elemente: fondul existent, procedura de eliminare a documentelor necorespunzătoare din fondul documentar, publicul vizat şi criteriile de achiziţie, modul de utilizare a resurselor bugetare, reţelele documentare şi parteneriatele posibile.

Criteriile de evaluare nu sunt uşor de stabilit. Cum se ştie dacă această politică şi-a atins scopul? Când documentul este împrumutat ? Când utilizatorul este informat ? Când utilizatorul a ştiut să-şi găsească informaţia? În opinia noastră, când răspunsul la toate aceste trei întrebări este afirmativ.

Potrivit art. 25 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a centrului de documentare şi informare (http://www.edu.ro/index.php/articles/c183), aprobat în ianuarie 2005 prin Ordin al Ministrului Educaţiei şi Cercetării din România, fondul documentar al centrului de documentare şi informare se completează în funcţie de următoarele criterii: profilul, nivelul şi specificul unităţii de învăţământ în care funcţionează centrul de documentare şi informare; cerinţele de informare şi documentare ale utilizatorilor; recomandările programelor şcolare ale disciplinele studiate în şcoală (se va urmări constituirea unui fond documentar echilibrat pentru toate clasele, diviziunile şi subdiviziunile C.Z.U.); componenţa fondului existent în C.D.I. sub aspectul suporturilor, titlurilor şi al numărului de exemplare din fiecare titlu.

Completarea fondului de publicaţii se realizează în mod sistematic prin una din modalităţile următoare: achiziţii[1], abonamente la publicaţiile periodice, transfer de publicaţii de la diferite instituţii, conform legislaţiei în vigoare, schimb de publicaţii şi donaţii de la persoane fizice sau juridice. Pentru a putea pune, pe termen limitat,  la dispoziţia utilizatorilor săi documentele pe care aceştia le solicită şi care nu există în fondul său documentar, centrul de documentare şi informare poate apela la metoda împrumutului de publicaţii, urmând procedura prevăzută de legislaţia în vigoare.

Nu este suficient însă să se constituie un fond documentar, oricât de spectaculoase ar fi suporturile documentare şi oricât de mare varietatea informaţiei. Acest fond trebuie organizat, trebuie create condiţiile şi instrumentele de acces la informaţie.„Dincolo de acest prim efort de organizare metodică a accesului la resursele documentare, şcoala trebuie să-i înveţe pe elevi să stăpânească accesul la această informaţie. Şi cu cât informaţia este mai bogată, cu atât exerciţiul este mai dificil », afirma, în prefaţa unei lucrări publicate în 1998 de către Centrul Regional de Documentare Pedagogică din Poitiers, Jean-Louis Durpaire, directorul de atunci al instituţiei[2]. Se înţelege că acest „exerciţiu » trebuie efectuat în mod constant şi cu profesionalism de către întreaga echipă pedagogică din care face parte şi profesorul documentarist. (Georgeta Bădău. Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan » din Alba Iulia.

---

[1] La repartizarea bugetului C.D.I.,  se recomandă  să se  ţină seama de modalitatea de repartizare a fondurilor pentru biblioteca şcolară: 80% din fondul alocat se utilizează pentru achiziţia de documente noi şi programe, 20% din resursele bugetare alocate sunt destinate plăţii abonamentelor şi achiziţiei de documente prin reţeaua de anticariate; în conformitate cu  Regulamentul de organizare şi funcţionare a bibliotecii şcolare: instrucţiuni metodologice: aprobat prin Ordinul Ministerului Învăţământului nr.6566/17.06.1994. Bucureşti: Biblioteca Centrală Pedagogică, 1994, p.8.

[2] Abramé, Alexis. Activités documentaires à l’école: Outils pour BCDI 2 Ecole. Poitiers: C.R.D.P. de Poitou-Charentes, [1998], p.3.

Articolele mele publicate în limba română CDI, cercetarea documentară