Uniunea Europeană și Parlamentul European pe înțelesul celor mici

Ziua Europei a fost sărbătorită de echipa EPAS HCC printr-un atelier moderat de ambasadorii juniori EPAS Maria Jurcă si Philip Dumitru, sub coordonarea ambasadorilor seniori dir.prof. Valeriu Cerbu și prof. Alina Secară.
Atelierul a fost organizat în beneficiul a 23 de elevi din  clasa a IV-a B de la Școala Gimnazială « Avram Iancu » din Alba Iulia,  coordonați de înv.Mirela Jurcă.
Dincolo de elementele teoretice transmise într-un mod ludic și interactiv, oaspeții noștri au avut ocazia de a vizita liceul și Punctul de Informare EPAS-HCC (sala 7 – Parter)
Fișa de prezentare a activității poate fi consultată aici: Ziua Europei 2022

 

Despre valori naționale și europene: întâlnire cu Principele Nicolae al României

In data de 31 martie 2022, am avut  onoarea de a-l avea ca invitat în școala noastră pe Alteța Sa, principele Nicolae al României. Intâlnirea s-a înscris în calendarul turneului  de promovare a albumului fotografic ”Bunicul meu, regele Mihai”. În prezența profesorilor și  a peste 80 de elevi ai Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia,  printre care și ambasadori-juniori EPAS, au fost aduse în discuție aspecte ce țin de instituția monarhică, de realizările acesteia, de domnia regelui Mihai, de importanța respectării valorilor naționale și europene, precum și despre  activitățile pe care Principele Nicolae  le desfășoară în România.

Amfitrion al evenimentului a fost dna prof. Daniela Cetean, ambasador senior EPAS. Articolul complet semnat de doamna prof. Cetean poate fi citit aici: Pe urmele monarhiei alături de Principele Nicolae

Articolul despre eveniment apîrut în cotidianul județean „Unire” poate fi citit aici:  Principele Nicolae al  României, oaspete la Colegiul Național „H.C.C” din Alba Iulia: „Elevii au fost vrăjiți de povestea nepotului regelui Mihai”

 Principe Nicolae 1

Foto 2:  Mayisa-Georgia Bădău

Rezultatele concursului de produse video realizate în cadrul proiectului  « Haios, Curajos și Creativ într-o limbă străină », ediția 2021-2022

Proiectul în cadrul căruia au fost realizate aceste produse video poate fi consultat aici:

https://lewebpedagogique.com/epashcc/2021/09/

Elevii din  clasele  IX C și XII D, îndrumați de 2 profesori de limbi moderne au demonstrat prin intermediul clipurilor video că pot răspunde creativ și inteligent unor  provocări  din Manualul provocărilor lingvistice ale agentului secret sau create de ei înșiși. 

Vă invităm să vizionați și să votați produsul video pe care îl apreciați cel mai mult:

https://docs.google.com/forms/d/1EK1JVlmQnHZ0z-yyMZ60V_rEgTUDGgRygQ3CryVUUjQ/prefill

Așa cum le stă bine unor agenți secreți, concurenții noștri nu-și vor dezvălui identitatea decât la finalul competiției.

Produsele video prezentate mai jos au fost votate de către elevii claselor participante la concursul local de produse video « ZEL HCC 2019 ».

La Punctul de Informare EPAS HCC puteți viziona toate  materialele video de cca cu o durată de 30 de secunde – 2 minute  realizate în cadrul proiectului  « Haios, Curajos și Creativ într-o limbă străină » (CD-ROM).

Mulțumiri speciale le sunt rezervate profesorilor îndrumători Georgeta Bădău și Alina Crișan.

Ii felicităm pe toți elevii participanți pentru curajul și creativitatea lor, iar dumneavoastră vă mulțumim pentru vot!

Nr.1

Nr.2

Nr.3

O scurtă istorie a Uniunii Europene pe înțelesul elevilor din clasa a IX-a

In data de 21 octombrie, între orele 18,00 -19,00, elevele Mayisa-Georgia Bădău și Cristina Simian din clasa a XII-a D, ambasadoare junior EPAS, au moderat un atelier on line cu tematică europeană.

La atelier au participat 60 de elevi din clasele a IX-a de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia și ambasadoarele junior Maria Minerva Jurca (IX D) și Andreea Ouș (XII D).

Coordonarea a fost asigurată de prof. Daniela Cetean, ambasador senior EPAS

Montaj video: Mayisa-Georgia Bădău

Prima întâlnire on line a echipei EPAS din acest an școlar

Prima întâlnire on line din acest an a avut loc  ieri, 07.10.2021, între orele 19,00 și 20,00.

S-au decis următoarele :

In perioada octombrie 2021 – aprilie 2022 se vor realiza activități de ințiere a elevilor caselor a 9-a în tematica modulelor europene (sursele de informare și documentare pe care le vom utiliza: site-ul  Programul Școli-ambasador  și  manualul ambasadorilor junior)
Intreaga echipă este invitată la fiecare dintre prezentări, dar nu vor avea intervenții decât moderatorii.
Coordonator : prof. Daniela Cetean

Instrumente de lucru:

 Site-ul  Programul Școli-ambasador : https://www.europarl.europa.eu/ambassador-school/ro/index.html#missingLink
 EEKHOUT, Anne-marie; WILLEMSEN, Will. « Școli ambasador ale Parlamentului European »: Ghidul profesorului. București: [s.n.], 2017.
 EEKHOUT, Anne-Marie; WILLEMSEN, Will. Module pedagogice europene. București: [s.n.], 2017.
 Portalul Europa: site official al UE : https://europa.eu/european-union/index_ro

 Orice materiale alese de moderatori și validate de ambasadorii seniori EPAS.

Denumirea atelierului : O scurtă istorie a Uniunii Europene (Modul 1)
Data desfășurării atelierului: 21 octombrie 2021 și 28 octombrie, 1 oră/atelier
Moderatori desemnați : Mayisa Georgia Bădău, Cristina Simian; Andreea Ouș, Denisa Tomuș

Denumirea atelierului : Tu și Uniunea Europeană : « Efecte asupra vieții tale » (Modul 2)
Data desfășurării atelierului: 9 decembrie 2021, 1 oră
Moderatori desemnați : Daria Iordăchescu, Andreea Simescu

Denumirea atelierului : Luarea deciziilor (Modul 3)
Data desfășurării atelierului: 20 ianuarie 2022, 1 oră
Moderatori desemnați : Radu Arion, Dan Bandici, Adrian Popa

Denumirea atelierului : Europa fără frontiere (Modul 4)
Data desfășurării atelierului: 24 februarie 2022, 1 oră
Moderatori desemnați : Alexandra Pop, 2 ambasadori juniori noi

Denumirea atelierului : Valorile Europei (Modul 5)
Data desfășurării atelierului: 24 martie 2022, 1 oră
Moderatori desemnați : Philip Dumitru, 2 ambasadori juniori noi

Denumirea atelierului : Vocea ta în Europa (Modul 6)
Perioada desfășurării atelierului: Săptămâna altfel
Moderatori : Echipa de ambasadori juniori EPAS-HCC

Mai 2022: Acțiune prevăzută pentru “Ziua Europei” : prezentarea Uniunii Europene elevilor din clasa a IV-a de la Școala Gimnazială “Avram Iancu” din Alba Iulia

Programul poate suferi modificări în funcție de evoluția situației sanitare.

Lansarea ediției a treia a proiectului « H.C.C. într-o limbă străină » cu ocazia Zilei Europene a Limbilor

Echipa EPAS-HCC onorează Ziua Europeană a Limbilor prin lansarea ediției a treia  a proiectului – « H.C.C. într-o limbă străină »

Formularul on line de înscriere  va fi disponibil începând cu data de 01 ianuarie 2022. 

Pentru a descărca proiectul în format PDF, faceți clic aici: HCC in limba straina 2021

ISTORICUL PROIECTULUI   » HAIOS, CURAJOS ȘI CREATIV ÎNTR-O LIMBĂ STRĂINĂ »

În anul școlar 2019-2020, au participat la prima ediție a proiectului  » Haios, Curajos și Creativ într-o limbă străină » (o adaptare locală a proiectului « Provocarea lingvistică EDL­ » , proiect prezentat pe site-ul oficial « Ziua Europeană a Limbilor ») peste 300 de elevi din 13 clase, îndrumați de 6 profesori de limbi moderne. Participanții  au demonstrat prin intermediul a  129 de clipuri video că pot răspunde creativ și inteligent unui număr de 28 de provocări  din Manualul provocărilor lingvistice ale agentului secret și au lansat în spațiul francofon 5 noi provocări  (înregistrate pe site-ul oficial al evenimentului). )

Pagina primei ediții a concursului de produse video poate fi consultată aici: https://lewebpedagogique.com/epashcc/ziua-europeana-a-limbilor-2019-concurs-de-produse-video/

La ediția a 2-a a proiectului au participat 30 de elevi din clasele coordonate de prof. Georgeta Bădău și prof. Alina Crișan. Panoul Flipgrid unde au fost publicate produsele ediției 2020 poate fi accesat la adresa:  https://flipgrid.com/7f83a819  (30 de produse video). Consultarea se poate face pe baza de parolă solicitată coordonatorului de proiect.

Documentul video realizat de elevul Mihnea Moșneag a avut cel mai mare număr de voturi (452) și a fost desemnat câștigătorul ediției 2020 a concursului nostru.

EDIȚIA 2021

TITLUL PROIECTULUI:  » Haios, Curajos și Creativ într-o limbă străină » : ediția a 3-a

DOMENIILE ÎN CARE SE ÎNCADREAZĂ PROIECTUL (în cazul în care proiectul/activitatea propusă de dumneavoastră ar putea fi încadrat(ă) în mai multe domenii, bifați domeniul care este cel mai bine reflectat în proiect/activitate):

  1. Consiliere și orientare școlară
  2. Proiecte și evenimente internaționale
  3. Proiecte și evenimente locale/regionale/interjudețene/naţionale

3.01. Evenimente naţionale organizate de MECTS şi parteneri

3.02. Domeniul cultural-artistic: arte vizuale

3.03. Domeniul cultural-artistic: culturi și civilizații

3.04. Domeniul cultural-artistic: literatură

3.05. Domeniul cultural-artistic: teatru

3.06. Domeniul cultural-artistic: folclor, tradiții, obiceiuri

3.07. Domeniul cultural-artistic: dans

3.08. Domeniul Ecologie şi protecţia mediului

3.09. Domeniile Educaţie civică, voluntariat, proiecte caritabile

3.10. Domeniul sportiv-turistic

3.11. Domeniul ştiinţific şi tehnic

3.12. Altul (precizați):

INIȚIATORII PROIECTULUI:  La inițiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a Limbilor este celebrată în fiecare an în data de 26 septembrie, începând cu 2001. În cele 47 de state ale Europei există mai mult de 200 de limbi europene, fără a mai socoti limbile vorbite de cetățenii originari din alte continente. Această comoară lingvistică merită să fie recunoscută, utilizată și întreținută. Învățarea limbilor altor popoare buna înțelegere a celuilalt și depășirea barierei diferențelor geografice, culturale și economice. « Competențele lingvistice sunt o necesitate și un drept pentru noi toți: acesta este unul dintre mesajele principale ale Zilei Europene a Limbilor » se menționează pe site-ul oficial dedicat evenimentului.

Proiectul nostru  » Haios, Curajos și Creativ într-o limbă străină »   reprezintă o adaptare locală a proiectului « Provocarea lingvistică EDL­ » prezentat pe site-ul oficial « Ziua Europeană a Limbilor » (https://edl.ecml.at/Activities/Languagechallenge/tabid/3207/language/ro-RO/Default.aspx). Participanților la proiect le sunt propuse într-un manual disponibil în mai multe limbi un set de 50 de provocări, unele mai ușoare, altele mai dificile. Versiunea în limba franceză este disponibilă aici: https://edl.ecml.at/Portals/33/documents/language-challenge/EDL-language-challenge-handbook-FR.pdf, cea în limba engleză aici: https://edl.ecml.at/Portals/33/documents/language-challenge/EDL-language-challenge-handbook-EN.pdf?ver=2019-05-14-111112-403 și cea în limba germană aici: https://edl.ecml.at/Portals/33/documents/language-challenge/EDL-language-challenge-handbook-DE.pdf.

Proiectul  încurajează elevii să iasă din zona lor de confort și să profite de oportunitățile abundente disponibile pentru a practica sau pentru a afla mai multe despre o limbă dincolo de contextul unei clase.

Candidații au posibilitatea să arate lumii abilitatea lor de cunoaștere a limbilor și de a propune o nouă provocare prin intermediul rubricii-concurs numite « Ce îndrăznești să faci într-o limbă străină? ».

Dacă va fi selectată, provocarea va putea fi inclusă în viitoarea versiune a manualului.

COORDONATOR AL PROIECTULUI/ACTIVITĂȚII LA NIVELUL C.N. „HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN” DIN ALBA IULIA: Georgeta Bădău, profesor de limba franceză, coordonator local al proiectului « Școli ambasador ale Parlamentului European » (EPAS)

ECHIPA PEDAGOGICĂ:  ambasadorii seniori EPSAS HCC, profesorii de limbi moderne de la Colegiul Național « Horea, Cloșca și Crișan » din Alba Iulia, profesorii diriginți,  bibliotecarul liceului

PARTENERI/COLABORATORI: Colaboratori diverși în funcție de activitățile alese de elevi, profesorii de limbi moderne din județul Alba

ELEVII/CLASELE IMPLICATE ÎN PROIECT: elevi din clasele IX-XII

OBIECTIVELE PROIECTULUI:

  • să promoveze bogăția diversității lingvistice a Europei, care trebuie să fie menținută și încurajată
  • să încurajeze exprimarea artistică și creativitatea elevilor
  • să pună în valoare rolul educației formale și non-formale în formarea tinerei generații
  • să contribuie, prin acțiuni specifice, la realizarea obiectivelor educative ale unității de învățământ

PERIOADA DE DESFĂȘURARE A PROIECTULUI/ACTIVITĂȚII: 26 septembrie 2021 –31 ianuarie 2022

LOCUL DE DESFĂȘURARE A PROIECTULUI/ACTIVITĂȚII: Colegiul Național « Horea, Cloșca și Crișan », locații externe în funcție de specificul activităților realizate, cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

DESCRIEREA PE SCURT A PROIECTULUI/ACTIVITĂȚII:

Etape și activități:

26 septembrie 2021: lansarea proiectului la nivelul echipei EPAS

octombrie 2021: prezentarea proiectului în diferite clase de către profesorii de limbi moderne și/sau profesorii diriginți

noiembrie-decembrie 2021: realizarea provocărilor și a produselor video

01-14 ianuarie 2022: :  completarea formularului de înscriere (disponibil pe această pagină începând cu data de 01 ianuarie 2022) și transmiterea produselor video și a acordurilor de publicare către coordonatorul de proiect.

Profesorii de limbi moderne implicați în proiect vor transmite la adresa geta_badau@yahoo.com  produsul video cu o durată maximă de 2 minute. care va intra în competiția pentru titlul de câștigăror al ediției 2021 a proiectului nostru. Vor fi descalificate produsele video care nu respectă acest criteriu de durată a produsului video  sau al căror conținut  incită la ură, discrimare, violență, rasism.  Anunțul de descalificare și justificarea vor fi transmise în scris profesorului îndrumător.

Desemnarea produsului care participă la concursul propus de instituția coordonatoare de proiect se va face  la nivelul fiecărei unități de învățământ sau la nivelul fiecărei clase. Dacă există mai multe clase participante, se va desemna, după criterii personale, un produs pentru fiecare clasă sau un produs la nivel de instituție, după dorința fiecărui profesor de limbi moderne implicat în proiect. Celelalte produse video realizate de elevi vor putea fi publicate pe site-ul european al activității: https://edl.ecml.at/Activities/Languagechallenge/tabid/3207/language/ro-RO/Default.aspx. Finalizarea a  cel puțin  20 de provocări dă participanților dreptul de a solicita un certificat folosind linkul indicat pe pagina competiției.

Produsele video care intră în competiție vor fi publicate pe blogul EPAS HCC ( https://lewebpedagogique.com/epashcc/) de către prof.Georgeta Bădău, coordonator de proiect) pentru promovarea rezultatelor acțiunii și desemnarea câștigătorului ediției 2021 prin vot public.

15-30 ianuarie 2022:  vot public pentru desemnarea câștigătorului ediției 2021 a concursului.

Elevii și profesorii îndrumători ai produsului video  care va avea cel mai mare număr de voturi  vor  primi  DIPLOMA DE CÂȘTIGĂTOR AL EDIȚIEI 2021 A CONCURSULUI. Diploma va fi transmisă în format electronic în perioada 01-03 februarie 2022 și va putea fi ridicată în format tipărit de la Punctul de informare EPAS HCC (sala 7, parter a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia începând cu data de 14 februarie 2021.

Toti profesorii îndrumători vor primi o diplomă de participare, indiferent de rezultatul obținut sau de numărul de produse video cu care a participat la competiție.

Toti elevii care participă individual sau în grup la competiție vor primi o diplomă individuală  de participare, indiferent de rezultatul obținut.

Participarea la proiect presupune, din oficiu, acordul părinților, cadrelor didactice și elevilor ca unitatea de învățământ organizatoare, ECML și profesorii îndrumători să poată folosi, prin intermediul blogului EPAS HCC, materialele realizate pentru promovarea Zilei Europene a Limbilor.

Inscrierea în competiție va fi făcută de către cadrul didactic îndrumător. Formularul de înscriere va fi disponibil începând cu data de 01 ianuarie 2021 în partea superioară a acestui articol.

Formularul de acord de publicare de mai jos  va fi transmis la adresa geta_badau@yahoo.com doar pentru produsul care intră în competiție.

Acord de publicare

Participarea la proiect este individuală sau în grup de cel mult 4 elevi.

Atunci când elevii lucrează în grup se vor respecta toate normele sanitare și de distanțare socială în vigoare.

REZULTATE CALITATIVE ȘI CANTITATIVE AȘTEPTATE CA URMARE A IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI:

  • creșterea interesului pentru diversitatea lingvistică europeană
  • creșterea interesului pentru învățarea limbilor străine în rândul elevilor
  • multiplicarea parteneriatelor locale/județene/naționale/internaționale care promovează valorile naționale și europene

MODALITĂȚI DE MONITORIZARE ȘI EVALUARE A PROIECTULUI:

Indicatori de evaluare:

  • numărul de participanți la concursul de produse video propus în cadrul proiectului european proiectului « Provocarea lingvistică EDL­ »
  • calitatea activităților reflectată în impresii, comentarii, fotografii
  • numărul de parteneriate realizate

MODALITĂȚI DE ASIGURARE A CONTINUITĂȚII PROIECTULUI:

Menținerea și motivarea echipei de proiect, asigurarea de către unitatea școlară a resurselor financiare necesare bunei desfășurări a activității în cadrul proiectului

MODALITĂȚI DE MEDIATIZARE/PROMOVARE ȘI DISEMINARE PREVĂZUTE PENTRU PROIECT:

  • promovarea/mediatizarea activităților prin mijloace tradiționale, cât și prin cele social media (site-ul școlii, pagina de Facebook a școlii, blogul EPAS HCC, Youtube,  grupul de Facebook dedicat programului creat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România)

 

Parlamentar european pentru o zi

Echipa de ambasadori juniori a pregătit și desfășurat o simulare a unei ședințe a Parlamentului Euopean.

Sinteza activității:

În cadrul ședinței plenare a Parlamentului European au fost adoptate următoarele propuneri aparținând comisiilor parlamentare pentru  Afaceri Externe, Educație și Cultură, respectiv Sănătate Publică, Mediu și Siguranța alimentelor, întrunite anterior, în decursul aceleiași zile.

Comisia pentru Afaceri Externe (AFET)

  1. Înființarea unei comisii care să analizeze situația Serbiei din punct de vedere economic (spre exemplu, prin investiții de lungă durată), politic, social, diplomatic.
  2. Intervenția autorităților sârbe, a Ministerului Afacerilor Interne (intervenția poliției), Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Justiției în cadrul unor problemelor legate de dreptul internațional în privința statutului solicitanților de azi politic-în acest sens se propune semnarea unui acord bilateral între Serbia și UE
  3. Investirea de resurse economice în dezvoltare economica, prin acorduri între Banca Europeană de Investiții și Banca Națională a Serbiei (NBS.)
  4. Realizarea medierii între Serbia și Kosovo de către UE prin realizarea unor ședințe monitorizate între diplomați atât ai Serbiei, cat și ai Kosovo
  5. Creșterea fondurilor de preaderare
  6. Introducerea unor subvenții de preaderare pentru firme
  7. Apropierea Serbiei de UE din punctul de vedere al sferei de influență
  8. Aderarea Serbiei la UE din anul 2025
  9. Combaterea anumitor probleme etnice precum cele ale migrațiilor/soluționarea acestor probleme prin intervenție diplomatică și prin introducerea unor studii de educație pentru toleranță
  10. În urma discuțiilor, s-au constatat următoarele probleme pe care Serbia va fi nevoită să le rezolve, cu sprijinul UE, pentru aderarea la UE în termenul avansat în cadrul întâlnirii; neliniștea socială, probleme de drept internațional precum lipsa fairplay-ului

 Comisia pentru Educație si Cultură (CULT)

  1. Una dintre problemele care împiedică elevii să-și continue studiile este transportul, acesta nefiind la îndemâna tuturor.

Rezolvare: transport gratuit pentru elevi

Amendament: transport în comun oferit de școală

Amendament: banii pe care ar fi fost investiți în achiziționarea de autobuze și în construirea spatiilor pentru alimentarea acestora, pot fi folosiți pentru construirea unor unități școlare in mediile defavorizate.

2. Imigranții nu cunosc limba, ajungând la excluziunea socială și la abandonul școlar.

Rezolvare: introducerea cursurilor de limbă pentru imigranți

Amendament: formarea claselor speciale ar aduce la excluderea minorităților, propunem integrarea acestora in activități comune.

3. Gratuitatea învățământului nu este adevărată in totalitate, părinții investesc mult din punct de vedere financiar în educația copilului, de la taxe școlare și de transport, până la rechizite.

Rezolvarea: banii investiți în educația elevului să fie decontați de către minister invers proporțional cu venitul familiei.

Amendament: alegerea unei scări de măsură a venitului și alocarea unei sume pentru fiecare nivel, în vederea acoperirii cheltuielilor.

Amendament: aplicarea acestei legi la solicitarea familiei

4. Pandemia de Covid-19 a afectat mult educația în rândul elevilor. În zonele izolate nu există acces la internet și nici acces la echipamente care să asigure conectarea cu profesorii.

Rezolvarea: la solicitarea elevilor să fie distribuite tablete speciale standard pentru folosirea acestora cu scop educativ.

Comisia pentru Sănătate Publică, Mediu și Siguranța alimentelor (ENVI)

  1. Implementarea unor campanii de informare cu privire la campania de vaccinare.

Rezolvarea: prin intermediul mass-media, introducerea de pliante și reclame în magazine.

Amendament: informarea trebuie făcută pe baza cercetărilor, prin solicitarea ajutorului specialistilor, artiștilor, sportivilor pentru promovarea vaccinării.

2. Dezvoltarea unui parteneriat între țările membre de acordare de ajutor medical pentru bolnavii de Covid-19.

Crearea unui fond similar cu cel paneuropean de garantare pentru construcția de spitale regionale de suport Covid-19 în câteva țări membre poziționate strategic  astfel încât să fie accesibile pentru toate celelalte state membre.

Fondul paneuropean de garantare a fost înființat de Comisia Europeană pe 14 decembrie 2020 și are o valoare de 25 de miliarde EUR. Este gestionat de Banca Europeană de Investiții și este menit să sprijine întreprinderile afectate de pandemia de Covid-19.

Aceste spitale ar urma să accepte deconturi de la orice casă de asigurări din țările membre și pot pune la dispoziție resurse financiare- cazuri pro bono – pentru cetățenii europeni pe care statele de origine nu îi pot ajuta.

Spitalele în discuție vor funcționa în principal cu energie din surse sustenabile, energie solara, eoliana sau hidraulică în funcție de amplasarea geografică.

Propunerea oficială pentru amplasarea spitalelor pilot este: Franța, Cehia, Finlanda.

4. Implementarea unui proiect de sprijin pentru familiile îndoliate de pierderea unuia sau a mai multor membrii din cauza coronavirusului.

Această propunere se referă la sprijin atât psiho-emoțional, cât și financiar în cazul în care este nevoie de acesta- se îndeplinesc anumite condiții stabilite la nivel de ședință plenară care vor fi aplicate în consecință pentru fiecare stat membru.

Prima propunere privind aspectul financiar detaliat anterior se esențializează în ideea că acest ajutor va fi acordat acelor familii în care există un singur membru angajat legal/ apt pentru a munci care are venitul mai mic sau egal cu cel minim pe economie.

Discutăm acordarea de sprijin psiho-emotional și sugerăm crearea de către fiecare stat membru, la nivel local a unor grupuri de ajutor care să își desfășoare activitatea în conformitate cu situația epidemiologică prezentă. Numărul acestor grupuri ar urma să fie proporțional cu populația orașului sau a regiunii în care își vor desfășura activitatea, vor fi gestionate de către conducerile locale și se bazează în fapt pe îndrumarea, sprijinul și sfătuirea unor experți psihologi.

5. Se propun noi reguli pentru persoanele vaccinate:

Izolarea persoanelor vaccinate care intră în contact cu persoane infectate cu Covid-19.

Persoanele vaccinate sunt scutite de restricțiile legate de timp.

Măștile aruncate pe jos care reprezintă un pericol pentru animale din cauza elasticelor.

Măsuri propuse spre adoptare:

Campanii de informare cu privire la pericolul pe care-l reprezintă virusul prin mass-media, panouri publicitare, rețele de socializare.

Amplasarea unor coșuri de gunoi speciale pentru măști.

Se constată consumul uriaș de energie electrică și se propune un proiect de tip „ Blocuri Verzi” care se referă la amplasarea de panouri solare pe blocurile de locuințe.

Se propune o campanie care susține cumpărarea alimentelor de la producători locali din piețe amenajate conform situației epidemiologice sau din magazine.

Membrii comisiilor: 

AFET – Președinte: BANDICI Dan (Republica Federală Germania)

Membri:    ARION Radu (Republica Franceză), POPA Adrian (România)

CULT – Președinte: IORDĂCHESCU Ioana-Daria (Republica Franceză)

Membri:    DUMITRU Philip (România), POP Alexandra (Republica Federală Germania)

ENVI – Președinte: DOCOLIN Miruna

Membri:    BĂDĂU Mayisa-Georgia (Republica Franceză), TOMUȘ Denisa (România)

”Solidaritatea UE în vremuri dificile. Decidem viitorul împreună”: conferință on line

Vineri, 7 mai, reprezentanți ai echipei noastre au participat  începând cu ora 11,00 la conferinţa online ”Solidaritatea UE în vremuri dificile. Decidem viitorul împreună” organizată de Biroul Parlamentului European în România cu oxazia Zilei Europei.

Evenimentul a fost transmis LIVE pe pagina de Facebook a Biroului Parlamentului European în România.

INVITAȚI:

Sesiunea I – Solidaritatea UE în vremuri dificile

Siegfried Muresan – membru al Parlamentului European (vice-președinte al Grupului Partidului Popular European)

Dragoș Pîslaru – membru al Parlamentului European (Grupul Renew Europe)

Marian-Jean Marinescu – membru al Parlamentului European (Grupul Partidului Popular European)

Nicu Ștefănuță – membru al Parlamentului European (Grupul Renew Europe)

Sesiunea II – Viitorul Europei

Iuliu Winkler (Winkler Gyula) – membru al Parlamentului European (Grupul Partidului Popular European)

Victor Negrescu – membru al Parlamentului European (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților)

Ramona Strugariu – membru al Parlamentului European (Grupul Renew Europe)

Daniel Buda – membru al Parlamentului European (Grupul Partidului Popular European)

Vlad Botoș – membru al Parlamentului European (Grupul Renew Europe)

Moderator: Mihai RĂDULESCU, jurnalist TVR

Evenimentul s-a încheiat cu câteva momente speciale pentru a marca Ziua Europei 2021: 

Mesaj din partea Alinei Pătrăhău, Asociaţia Daruieste Aripi, al cărei proiect a fost desemnat câștigător al Premiului Cetățeanului European 2020 oferit de Parlamentul European

Colaj video cu cele mai reușite lucrări primite de la membrii comunității impreuna-in.eu în cadrul proiectului ”Creații originale pentru Europa!”

Mini-recital al elevilor Scoala Gimnaziala de Arte Nr. 4, București

Mini-recital The Jazzy Jo Experience