Dacă e marți, e Erasmus+

Marţi, 19 februarie 2019 , între orele 11-13 a avut loc în instituția noastră o întâlnire între echipa EPAS – HCC şi reprezentanți ai  echipei  proiectului european ERASMUS+, intitulat « YOUth are the future » în care sunt partenere 4 ţări europene: Olanda, Italia, Lituania şi România. Proiectul este  coordonat  de Asociaţia olandeză Richter în România şi Lituania. Colegiul Național « Horea, Cloșca și Crișan » este  în acest proiect european şi este reprezentat de 1 cadru didactic, prof. Daniela Cetean, ambasador senior EPAS, și  6 elevi din clasele a X-a B și a X-a G (Andreea Hristea, ambasador junior EPAS,  Adrian Murg şi Răzvan Volonciu, Daria Almăşan, Antonia Stan şi Vlad Ţoc). Întrucât acest proiect european își propune, între altele, la fel ca și programul « Școli ambasador ale Parlamentului European » să formeze tineri responsabili, implicați activ în  societatea civilă am considerat o mare oportunitate întâlnirea membrilor celor două proiecte şi organizarea unei dezbateri despre democrația din Uniunea Europeană. În cele două ore de discuții, cei 30 de participanți ai proiectului « YOUth are the future » au discutat cu ambasadorii juniori, dar şi cu ambasadorii seniori (prof. Valeriu Cerbu, directorul liceului, prof. Georgeta Bădău, coordonator local EPAS şi Daniela Cetean, coordonator al acțiunii). Ambasadorii juniori au prezentat invitaților proiectul EPAS-HCC și  activitățile reprezentative desfășurate din luna noiembrie și până în prezent și au  răspuns întrebărilor despre sistemul nostru de învăţământ, despre relaţia elev-profesor, despre preocupările generației lor. Întâlnirea a pus în valoare, o dată în plus, marele avantaj de a fi cetățean european. Faptul că au vorbit într-o limbă de circulaţie europeană – limba engleză și faptul că s-au întâlnit cu tineri din alte state membre ale UE a fost pentru elevii noștri, conform propriilor lor mărturisiri,  o experiență benefică și interesantă.

Fișa activității poate fi consultată aici.

      

 

buy windows 11 pro test ediyorum