Echipa EPAS reprezentată la un atelier organizat în cadrul proiectului transnaţional EURIGHT – «The connection between the Charter of Fundamental Rights of the EU and the Citizenship»

Sâmbătă, 10 decembrie 2022,  a avut loc la Palatul Apor din Alba Iulia un atelier organizat în cadrul proiectului transnaţional EURIGHT – «The connection between the Charter of Fundamental Rights of the EU and the Citizenship» de către Primăria Municipiului Alba Iulia, Primăria oraşului Gijon (Spania), Primăria Municipiului Genova (Italia), Asociaţia «Friends of Europe» din Bruxelles (Belgia) și Universitatea «1 Decembrie 1918» din Alba Iulia.  Scopul atelierului a fost prezentarea pentru elevii din câteva școli din Alba Iulia  a «Cartei drepturilor fundamentale ale omului în Europa». Participanții au fost informați că există un website cu mai multe cursuri în limba engleză pe capitolele Cartei și că după parcurgerea acestora se poate obţine un certificat recunoscut la nivelul U.E.

La acest workshop au participat şi doi ambasadori juniori EPAS ai liceului nostru, Codruţa Morar din clasa a IX-a E şi Darius Bucea din clasa a IX-a F, însoţiţi de doamna ambasador senior Mihaela Opincariu-Mihinda. (prof. Mihaela Opincariu-Mihinda)

«Ziua Internațională a Drepturilor Omului» la Alba Iulia

Pentru a marca «Ziua Internațională a Drepturilor Omului», două licee din Alba Iulia, Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” și Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marţian” au realizat, în colaborare cu Centrul Județean de Excelență Alba și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, proiectul educativ local ”AI DREPTURI!”,  ediția a VII-a.

Elevii au dezbătut câteva din drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la fericire, dreptul la liberă exprimare, drepturile persoanelor cu dizabilități, drepturile copilului și dreptul la educație etc.

Echipa EPAS a fost reprezentată la acest eveniment de către prof. Mihaela Opincariu-Mihinda, prof Monica Todoran-Fer, prof. Daniela Cetean și 4 ambasadori juniori.

Un articol despre eveniment a fost publicat în mediul on line de către Radio Unirea din Alba Iulia:

https://www.radiounirea.ro/proiect-educativ-ai-drepturi-pentru-elevii-a-doua-institutii-de-invatamant-albaiuliene-colegiul-national-horea-closca-si-crisan-si-colegiul-economic-dio-126407.html  

Echipa EPAS participă la „Cea mai mare lecție din România. Cum deosebim faptele de opinii în mass-media”

Educația media are un rol important în viața cetățenilor, dezvoltă abilități de identificare, înțelegere și evaluare critică a diferitelor tipuri de informații.

În cadrul orei de geografie de la clasa a X-a, în data de 17 noiembrie 2022, doamna profesoară Todoran-Fer Monica a desfășurat o activitate în cadrul evenimentului național „Cea mai mare lecție din România. Cum deosebim faptele de opinii în mass-media”, eveniment propus de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și UNICEF.  La activitate au participat 22 de elevi din clasa a X-a și 3 ambasadori juniori EPAS ai Colegiului Naţional ,,Horea, Cloşca şi Crişan”. (prof. Monica Todoran-Fer)

Trei reprezentanți ai echipei EPS-HCC au participat la ceremonia de înfrățire a orașelor Alba Iulia și Fontainebleau  (Franța)

Astăzi, 16 octombrie 2022, la Muzeul Principia din Alba Iulia s-a semnat acordul de înfrățire a orașului Alba Iulia cu orașul Fontainebleau  din Franța. Ambasadorul senior EPAS Georgeta Bădău și ambasadorii juniori Victoria Niculăeș și Philip Dumitru din clasa a XI-a F (Filologie-Bilingv franceză) au reprezentat Colegiul Național «Horea, Cloșca și Crișan» la acest eveniment și au rostit un scurt discurs în fața oficialităților române și franceze și a membrilor comunității francofone locale. Mulțumim dnei prof. Marinela Marincaș pentru bunăvoința de a ne fi pus la dispoziție câteva instantanee fotografice. (prof. Georgeta Bădău)

Evenimentul este descris pe larg în ziarul «Unirea» : https://ziarulunirea.ro/live-video-parafarea-acordului-de-infratire-dintre-municipiul-alba-iulia-si-oras ul-fontainebleau-din-franta-la-muzeul-principia-795461/ 

Despre valori naționale și europene: întâlnire cu Principele Nicolae al României

In data de 31 martie 2022, am avut  onoarea de a-l avea ca invitat în școala noastră pe Alteța Sa, principele Nicolae al României. Intâlnirea s-a înscris în calendarul turneului  de promovare a albumului fotografic ”Bunicul meu, regele Mihai”. În prezența profesorilor și  a peste 80 de elevi ai Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia,  printre care și ambasadori-juniori EPAS, au fost aduse în discuție aspecte ce țin de instituția monarhică, de realizările acesteia, de domnia regelui Mihai, de importanța respectării valorilor naționale și europene, precum și despre  activitățile pe care Principele Nicolae  le desfășoară în România.

Amfitrion al evenimentului a fost dna prof. Daniela Cetean, ambasador senior EPAS. Articolul complet semnat de doamna prof. Cetean poate fi citit aici: Pe urmele monarhiei alături de Principele Nicolae

Articolul despre eveniment apîrut în cotidianul județean „Unire” poate fi citit aici:  Principele Nicolae al  României, oaspete la Colegiul Național „H.C.C” din Alba Iulia: „Elevii au fost vrăjiți de povestea nepotului regelui Mihai”

 Principe Nicolae 1

Foto 2:  Mayisa-Georgia Bădău

Student în Europa

Astăzi, 15 ianuarie 2020, elevii secției bilingve francofone, o parte din echipa de ambasadorii juniori și ambasadorul senior prof. Georgeta Bădău s-au întalnit cu doi studenți francezi de la Universitatea din Caen, Normandia, viitori profesori de limba franceză. Fanny Dufourd și Xavier Perrier Replein sunt la Alba Iulia pentru două săptămâni, în practică pedagogică. In timpul sejurului lor asistă la unele cursuri la  Universitatea « 1 Decembrie 1918 » din Alba Iulia  și Liceul „Regina Maria” din Alba Iulia. Ei vor fi profesori de limba și literatura franceză în Franța. Este prima oară când la Universitatea « 1 Decembrie 1918 » din Alba Iulia vin studenți cu această specializare. Elevii au avut  posibilitatea de a dialoga cu vorbitorii nativi de limbă franceză pe teme de interes pentru vârsta lor și au aflat lucruri noi despre ceea ce înseamnă a fi student într-o țară membră a Uniunii Europene.

Fișa activității poate fi consultată aici .

21 Noiembrie : Ziua mondială a salutului

ARGUMENT

Anual, la 21 noiembrie, 180 de ţări marchează ziua mondială a salutului. Formă elementară de comunicare, salutul este un mijloc pentru menţinerea înţelegerii, liniştii şi a păcii între rase, naţionalităţi sau religii diferite, potrivit WorldHelloDay.org.

Ziua mondială a salutului a fost marcată prima dată  în anul 1973, în contextul conflictului dintre Egipt şi Israel, ca o formă de protest nonviolent faţă de război. Inițiativa a aparținut fraţilor americani Brian şi Michael McCormack, fiind ulterior susţinută de personalităţi publice, lideri religioşi şi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace.

TIPUL ACTIVITĂȚII (PROIECT CULTURAL, CONCURS, PROIECT SOCIAL, EXPOZIȚIE ETC): interacțiune (salut) în limbile țărilor membre ale Uniunii Europene , expoziție de fotografii

AMBASADORII SENIORI  ȘI JUNIORI PARTICIPĂ LA ACTIVITATE ÎN CALITATE DE : INIȚIATORI/PARTENERI/COLABORATORI : inițiator proiect :  Mayisa Georgia Bădău, clasa a X-a D, ambasador junior EPAS

PARTICIPANȚI LA ACȚIUNE (CADRE DIDACTICE, ELEVI, PĂRINȚI, REPREZENTANȚI AI COMUNITĂȚII Ș.A.) : elevii și cadrele didactice din liceu, bibliotecar, părinții elevilor, locuitori  ai orașului Alba Iulia

OBIECTIVELE ACTIVITĂȚII :

  • să faciliteze accesul ambasadorilor juniori la informații referitoare la limbile utilizate în țările membre ale Uniunii Europene
  • să pună în circulație formule de salut în diferite limbi europene, într-un mod ludic și amuzant
  • să consolideze parteneriatul între echipa EPAS și profesorii diriginți
  • să încurajeze dialogul informal între elevi și cadre didactice

LOCUL ȘI PERIOADA DE DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII: Colegiul Național « Horea, Cloșca și Crișan », spații publice din orașul Alba Iulia

DESCRIEREA PE SCURT A PROIECTULUI/ACTIVITĂȚII

Fiecare dintre cele 28 de clase din liceu va alege, prin tragere la sorți, o țară membră a Uniunii Europene. Elevii vor căuta formule elementare de salut în limba țării respective și vor gândi o modalitate cât mai creativă de a le utiliza în cadrul liceului și/sau în spații publice din Alba Iulia. Informații diverse despre țările membre ale UE pot fi accesate aici: https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries_ro

Etape :

6 noiembrie 2019 : prezentarea proiectului la nivelul echipei EPAS

8 noiembrie 2019 : tragerea la sorți a țărilor în prezența reprezentanților fiecărei clase și a echipei EPAS-HCC

11-15 noiembrie 2019 : prezentarea  proiectului în cadrul orelor de dirigenție de către ambasadorii juniori EPAS

15-20 noiembrie 2019 : pregătirea la nivelul fiecărei clase a afișelor de promovare a țării membre a Uniunii Europene care a fost repartizată clasei respective

21 noiembrie 2019 : sărbătorirea la nivel de liceu a Zilei mondiale a salutului

22-29 noiembrie 2019 : bilanțul activității ; realizarea expoziției de fotografii și afișe ale diferitelor clase

REZULTATE CALITATIVE ȘI CANTITATIVE AȘTEPTATE: creșterea interesului ambasadorilor juniori pentru limbile europene, ameliorarea capacității de socializare

MODALITĂȚI DE MONITORIZARE ȘI EVALUARE A ACTIVITĂȚII: impresiile participanților, fotografii

MODALITĂȚI DE PROMOVARE/MEDIATIZARE/DISEMINARE PREVĂZUTE PENTRU ACTIVITATE: articol publicat pe blogul EPAS HCC: https://lewebpedagogique.com/epashcc/, expoziție de fotografii realizate de elevi pe parcursul zilei de 21 noiembrie 2019

    

A studia într-o țară europeană: o experiență benefică pentru tineri

Ambasadorii juniori și prof. Georgeta Bădău, ambasador senior EPAS, s-au întâlnit astăzi începând cu ora 14,00 cu un grup de 4 studenți francezi beneficiari ai unei mobilități europene grație parteneriatului pe care Universitatea ,,1 Decembrie 1918″ din  Alba Iulia îl are cu Universitatea din Caen (Normandia- Franța).

Asemănările și deosebirile între sistemele de învățământ român și francez în viziunea elevilor și studenților, beneficiile unui stagiu într-o universitate străină, pasiuni și interese specifice vârstei, acestea au fost subiectele discutate într-o atmosferă convivială la Punctul nostru de informare EPAS-HCC.

Fișa activității poate fi descărcată de aici

Pliante, reviste și materiale informative pentru cetățenii din Alba Iulia

« Ziua Europei » a fost onorată de către 6 dintre ambasadorii noștri juniori EPAS (Andrei Apolzan, Miruna Docolin, Daria Iordăchescu, Alexandru Popa și Denisa Tomuș) prin participarea alături de echipa EPAS a Colegiului Economic « Dionisie Pop Martian » la o acțiune de informare a cetățenilor și distribuire de pliante, reviste, baloane și alte materiale de promovare a valorilor europene.

Le mulțumim dlui prof. Cosmin Apolzan și echipei sale pentru această frumoasă colaborare!

    
Foto prof. Cosmin Apolzan

 

 

Lansarea proiectului cultural « Povești din (alte) constelații » (9 mai 2019)

A noua zi din mai, « Ziua Europei », ne-am propus să fie ziua în care echipa EPAS HCC alături de echipa proiectului internațional « Regards croisés sur l’Europe » invită liceenii și profesorii din liceul nostru și din alte școli.  ale orașului Alba Iulia nu doar la implicarea într-o serie de activități tradiționale deja, ci și la o călătorie nouă și interesantă în lumea cuvântului și a culorii.

Așa se face că în inima activităților prin care am ales să marcăm « Ziua Europei » a stat lansarea proiectului  cultural « Povești din (alte) constelații ».

Din program:

Prezentarea proiectului româno-francez « Regards croisés sur l’Europe » în cadrul căruia a fost realizata expozitia de pictură « Un nouveau ciel » (prof. Rodica Andronescu)

Lectură multilingvă a unor informații despre cele 12 semne zodiacale:

Berbec –Dan Bandici, IX G– limba română

Taur –Andrei Mihălțan  , X F – limba italiană

Gemeni – Denis Czako, XI F – limba spaniolă

Rac – Iulia Cărpinean, X E – limba norvegiană

Leu –  Daria Iordăchescu – limba română

Fecioară – Larisa Kast, X D – limba germană

Balanță – Alessandra Lazăr, XI F – limba italiană

Scorpion – Dragoș Socol, XI D – limba germană

Săgetător – Ștefania Bădilă, X E– limba engleză

Capricorn – Anca Stănescu , IX F– limba franceză

Vărsător – Alexandra Pop, X B – limba engleză

Pești – Andrada Dan, XI F – limba franceză

Prezentarea picturilor de către autori

Prezentarea proiectului « Povești din (alte) constelații » (prof. Georgeta Bădău)

Moment convivial la Sala EPAS (prăjituri, sucuri, discuții, calcularea ascendentului cu ajutorul unui program de astrologie)

La eveniment au participat și reprezentanți ai echipei EPAS a Colegiului Economic « Dionisie Pop Martian » din Alba Iulia. 

buy windows 11 pro test ediyorum