Femeia si copilul în societatea româneasca a secolului al XIX-lea

Sursa imaginii: https://adevarul.ro/locale/targu-mures/ipostazele-femeii-evul-mediu-astazi-invatatoare-romanca-banat-ideile-nasc-capul-femeii-barbatul-duce-arena-publica-1_54f9daae448e03c0fd4ba54a/index.html

Secolul al XIX-lea reprezinta pentru români o perioada foarte importanta. Începute la sfârsitul secolului al XVIII-lea, continuate în prima jumatate a secolului al XIX-lea, o serie de procese si fenomene îsi gasesc cristalizarea în cea de a doua jumatate a acestuia. Doua aspecte merita retinute în seria transformarilor sociale si politice care caracterizeaza aceasta perioada. Primul se refera la instalarea societatii burgheze si a principiilor capitalismului, cel de al doilea la faptul cs ideea de natiune si de stat national câstiga din ce în ce mai multi adepti si va triumfa cu unirea celor doua principate române si crearea statului national.

În ceea ce priveste familia si femeia, schimbarile nu sunt esentiale. Diferenta de sex ramâne un principiu discriminator. Femeile sunt excluse de la orice participare la viata publica. O schimbare importanta în domeniul juridic se produce între 1831 si 1848, atunci când dreptul francez devine modelul dominant.  Asadar, principiul masculinitatii ramâne valabil.  În ceea ce priveste raporturile dintre soti sau dintre parinti si copii, trasatura dominanta ramâne pozitia dominanta a barbatului, respectiv a tatalui. Ca noutate, apare principiul responsabilitatii personale în dreptul civil si penal. Femeia nu mai raspunde pentru delictele sotului sau daca nu a participat la acestea. Atât Codul Calimach cât si Legiuirea Caragea legiferau divortul si stabileau motivele acestuia.

În cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea apar noi texte juridice: Constitutia de la 1866 (model belgian), Codul civil de la 1864 (având drept model codul civil francez). Marea noutate introdusa de acest cod civil este reprezentata de reformele care instaureaza regimul burghez. Astfel, individul era considerat drept fundament al dreptului care avea drept scop protejarea si asigurarea libertatii individuale si protejarea proprietatii private. Daca drepturile civile vizeaza orice individ, drepturile politice privesc doar cetateanul. Este interesant modul în care aceste reglementari definesc stabilesc cine poate fi cetatean al statului român. O prima conditie era aceea de a fi român. Mai apoi, persoana în cauza trebuie sa nu fie minora, femeie si sa fie sanatoasa din punct de vedere psihic. De asemenea, daca sunt prevazute o serie de reguli prin care strainii pot fi naturalizati si pot deveni cetateni, nu exista în aceste texte legislative nici cel mai marunt comentariu referitor la femei. Codul civil de la 1864 mentine, de fapt, ideea ca femeia este lipsita de experienta si slaba. În consecinta, pentru a fi protejata, femeia casatorita trebuie sa se supuna puterii maritale a sotului sau.

 Starea de inferioritate a femeii se manifesta atât în relatiile personale (nume, domiciliu, conduita, cetatenie etc), în cele patrimoniale (toate veniturile familiei erau concentrate în mâinile sotului care le si administra, femeia nu putea intenta un proces fara autorizarea sotului, nu putea înstraina bunurile primite ca dota fara participarea sotului sau la semnarea actelor juridice), dar chiar si fata de copii (autoritatea parentala nu putea fi exercitata de catre mama atâta timp cât tatal era în viata). […]

Pentru a citi textul integral, dati clic aici