Comemorarea victimelor Holocaustului în România

Ziua Holocaustului este marcată, în România, în fiecare an, la data de 9 octombrie și a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, la propunerea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel.

In fiecare an sunt organizate în  țara noastră acțiuni culturale, simpozioane, mese rotunde și alte acțiuni cu tematică specifică, autoritățile administrației publice acordând adesea sprijin de specialitate pentru organizarea și desfășurarea acestor manifestări.

Astăzi, începând cu ora 12,00, ambasadorii juniori au participat alături de colegii lor din clasele a IX-a B și a X-a G la o prezentare publică realizată dfe prof. Daniela Cetean, ambasador senior EPAS.

Fișa activității poate fi descărcată de aici

La început de an școlar, un proiect nou-nouț: haios, curajos, creativ și multilingv

TITLUL PROIECTULUI: « Haios, Curajos și Creativ într-o limbă străină »

DOMENIILE ÎN CARE SE ÎNCADREAZĂ PROIECTUL (în cazul în care proiectul/activitatea propusă de dumneavoastră ar putea fi încadrat(ă) în mai multe domenii, bifați domeniul care este cel mai bine reflectat în proiect/activitate):
1. Consiliere și orientare școlară
2. Proiecte și evenimente internaționale
3. Proiecte și evenimente locale/regionale/interjudețene/naţionale
3.01. Evenimente naţionale organizate de MECTS şi parteneri
3.02. Domeniul cultural-artistic: arte vizuale
3.03. Domeniul cultural-artistic: culturi și civilizații
3.04. Domeniul cultural-artistic: literatură
3.05. Domeniul cultural-artistic: teatru
3.06. Domeniul cultural-artistic: folclor, tradiții, obiceiuri
3.07. Domeniul cultural-artistic: dans
3.08. Domeniul Ecologie şi protecţia mediului
3.09. Domeniile Educaţie civică, voluntariat, proiecte caritabile
3.10. Domeniul sportiv-turistic
3.11. Domeniul ştiinţific şi tehnic
3.12. Altul (precizați):

INIȚIATORII PROIECTULUI: La inițiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a Limbilor este celebrată în fiecare an în data de 26 septembrie, începând cu 2001. În cele 47 de state ale Europei există mai mult de 200 de limbi europene, fără a mai socoti limbile vorbite de cetățenii originari din alte continente. Această comoară lingvistică merită să fie recunoscută, utilizată și întreținută. Învățarea limbilor altor popoare buna înțelegere a celuilalt și depășirea barierei diferențelor geografice, culturale și economice. « Competențele lingvistice sunt o necesitate și un drept pentru noi toți: acesta este unul dintre mesajele principale ale Zilei Europene a Limbilor » se menționează pe site-ul oficial dedicat evenimentului.
Proiectul nostru  » Haios, Curajos și Creativ într-o limbă străină » reprezintă o adaptare locală a proiectului « Provocarea lingvistică EDL » prezentat pe site-ul oficial « Ziua Europeană a Limbilor » . Participanților la proiect le sunt propuse într-un manual disponibil în mai multe limbi un set de 51 de provocări, unele mai ușoare, altele mai dificile. Versiunea în limba franceză este disponibilă aici: https://edl.ecml.at/Portals/33/documents/language-challenge/EDL-language-challenge-handbook-FR.pdf, cea în limba engleză aici: https://edl.ecml.at/Portals/33/documents/language-challenge/EDL-language-challenge-handbook-EN.pdf?ver=2019-05-14-111112-403 și cea în limba germană aici: https://edl.ecml.at/Portals/33/documents/language-challenge/EDL-language-challenge-handbook-DE.pdf.
Proiectul încurajează elevii să iasă din zona lor de confort și să profite de oportunitățile abundente disponibile pentru a practica sau pentru a afla mai multe despre o limbă dincolo de contextul unei clase.
Finalizarea a cel puțin 20 de provocări dă participanților dreptul de a solicita un certificat folosind linkul indicat pe pagina competiției.
Candidații au posibilitatea să arate lumii abilitatea lor de cunoastere a limbilor și de a propune o nouă provocare prin intermediul rubricii-concurs numite « Ce îndrăznești să faci într-o limbă străină? ». Dacă va fi selectată, provocarea va fi inclusă în viitoarea versiune a manualului.

COORDONATOR AL PROIECTULUI/ACTIVITĂȚII LA NIVELUL C.N. „HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN” DIN ALBA IULIA: Georgeta Bădău, profesor de limba franceză, coordonator local al proiectului « Școli ambasador ale Parlamentului European » (EPAS)

ECHIPA PEDAGOGICĂ: ambasadorii seniori EPSAS HCC, profesorii de limbi moderne de la Colegiul Național « Horea, Cloșca și Crișan » din Alba Iulia, profesorii diriginți, bibliotecarul liceului

PARTENERI/COLABORATORI: Colaboratori diverși, funcție de activitățile alese de elevi

ELEVII/CLASELE IMPLICATE ÎN PROIECT: elevi din clasele IX-XII

OBIECTIVELE PROIECTULUI:
– să promoveze bogăția diversității lingvistice a Europei, care trebuie să fie menținută și încurajată
– să încurajeze exprimarea artistică și creativitatea elevilor
– să pună în valoare rolul educației formale și non-formale în formarea tinerei generații
– să contribuie, prin acțiuni specifice, la realizarea obiectivelor educative ale unității de învățământ

PERIOADA DE DESFĂȘURARE A PROIECTULUI/ACTIVITĂȚII:
10 septembrie 2019 – 26 septembrie 2019

LOCUL DE DESFĂȘURARE A PROIECTULUI/ACTIVITĂȚII: Colegiul Național « Horea, Cloșca și Crișan », locații externe în funcție de specificul activităților realizate

DESCRIEREA PE SCURT A PROIECTULUI/ACTIVITĂȚII:

Etape și activități:
11-14 septembrie – 14 septembrie 2019: prezentarea proiectului în diferite clase de către echipa pedagogică și ambasadorii juniori EPAS
5- 21 septembrie 2019: realizarea provocărilor și a produselor video
22- 24 septembrie 2019: publicarea pe site-ul oficial al competiției și pe blogul EPAS HCC a produselor video realizate de elevi
26 septembrie : vizionarea colectivă a diferitelor materiale realizate de elevi și vot public pentru desemnarea celui mai interesant produs video (sondaj publicat pe blogul https://lewebpedagogique.com/epashcc/)

Votați produsul video preferat aici: 

https://lewebpedagogique.com/epashcc/ziua-europeana-a-limbilor-2019-concurs-de-produse-video/

Autorii și profesorii îndrumători ai produsului video care va avea cel mai mare mare număr de voturi vor primi DIPLOMA ZEL HCC 2019.

Participarea la proiect presupune, din oficiu, acordul părinților, cadrelor didactice și elevilor ca unitatea de învățământ organizatoare și ECML să poată folosi materialele realizate pe site-ul EDL, pe site-urie și blogurile liceului și/sau ale profesorilor îndrumători, pe Facebook, Youtube și alte mass-media pentru promovarea Zilei Europene a Limbilor.

REZULTATE CALITATIVE ȘI CANTITATIVE AȘTEPTATE CA URMARE A IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI:
– creșterea interesului pentru diversitatea lingvistică europeană
– creșterea interesului pentru învățarea limbilor străine în rândul elevilor
– multiplicarea parteneriatelor locale/județene/naționale/internaționale care promovează valorile naționale și europene

MODALITĂȚI DE MONITORIZARE ȘI EVALUARE A PROIECTULUI:
Vot public prin intermediul blogului https://lewebpedagogique.com/epashcc/
Indicatori de evaluare:
– numărul de participanți la concursul de produse video propus în cadrul proiectului european proiectului « Provocarea lingvistică EDL¬ »
– calitatea activităților reflectată în impresii, comentarii, fotografii
– numărul de parteneriate realizate

MODALITĂȚI DE ASIGURARE A CONTINUITĂȚII PROIECTULUI:
Menținerea și motivarea echipei de proiect, asigurarea de către unitatea școlară a resurselor financiare necesare bunei desfășurări a activității în cadrul proiectului

MODALITĂȚI DE MEDIATIZARE/PROMOVARE ȘI DISEMINARE PREVĂZUTE PENTRU PROIECT:
– promovarea/mediatizarea activităților prin mijloace tradiționale, cât și prin cele social media (site-ul școlii, pagina de Facebook a școlii, blogul EPAS HCC, Youtube, grupul de Facebook dedicat programului creat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România)

Primirea titlului de „Școală-ambasador a Parlamentului European în România” semnalată în presa locală

Ziarul « Unirea », cotidian independent din județul Alba, a publicat în ediția on-line din 19 iunie 2019 un articol în care este vorba despre programul EPAS și despre faptul că activitatea de calitate a ambasadorilor seniori și juniori din echipa EPAS HCC a adus Colegiului Național “Horea, Cloșca și Crișan” titlul de “Școală-ambasador a Parlamentului European”.

Articolul poate fi citit aici.    

 

 

«Cele cu flori în păr» au câștigat concursul « Povești din (alte) constelații »

Autoarea textului  «Cele cu flori în păr», inspirat de pictura de mai jos este eleva Iuliana Comșa, clasa a X-a E, profil Filologie Bilingv Engleză. Felicitări!

Eu sunt femeie. Dar nu am fost dintotdeauna femeie, pentru că, vedeți voi, la început eram doar fetiță. Știți voi, o fetiță ca toate fetițele, nimic deosebit sau ieșit din comun. Îmi plăcea la nebunie să mă joc cu prietenii mei, mă distram de minune jucându-mă cu mingea, dar mama îmi spunea că grupul meu nu e cel mai potrivit, mai ales că sunt în mare parte băieți, iar celelalte două fete erau niște surori crescute doar de mamă, abandonate de tatăl al cărui paternitate oricum nu era sigură și, vezi Doamne, cum să apar eu lângă asemenea copii? De parcă nu îmi păsa ce vor spune vecinele ce mă vedeau cu ei la scara blocului… Chiar și așa, mult timp pe care l-aș fi putut petrece cu ei era ocupat de frizurile pe care mi le făcea mama. Ea avea niște trandafiri galbeni în păr, cum au cam toate femeile de vârsta ei. Mie, însă, la vremea aceea, nu îmi ieșiseră nici mugurii, deci mama avea suficient păr liber în care să se joace și să experimenteze împletituri complicate, care se ciufuleau indiferent cât fixativ sau câte agrafe folosea. Ajungeam acasă și eram deseori certată, îmi stătea părul în toate direcțiile, nu eram aranjată, la patru ace, așa cum o domnișoară ca mine ar fi trebuit să arate. Mama îmi spunea că trebuia să definesc inocența și puritatea, iar fotbalul doar mă murdărea și mă făcea să par, tot mai mult, un băiat. Eu eram fetiță și trebuia să mă comport ca o fetiță. De aceea, de multe ori discuția se termina cu scuze din partea mea. Scuze, mamă, că nu am fost ca o fetiță, ca restul fetițelor. A trecut timpul, și, încet încet, am înțeles că fotbalul nu e pentru mine. Cum nu simpatizam restul fetițelor pe care mama mi le dădea ca exemplu (gelozie infantilă, probabil?) mă jucam în casă. Nu aveam televizor la mine în cameră și nici nu mă atrăgeau așa tare desenele, deci jucăriile erau salvarea mea. Desigur, bunica mea, la fel ca toate bunicile, mă răsfăța cu păpuși de toate mărimile și aspectele posibile. Nu erau urâte. Florile din părul lor erau la fel de diverse ca varietatea pe care o dețineam: unele aveau narcise, altele crini, unele garoafe, și altele, trandafiri în toate culorile curcubeului. Florile lor erau atât de colorate în comparație cu trandafirii cenușii ai bunicii, ce aproape se amestecau cu pletele cărunte ce îi înconjurau chipul neiertat de ani, dar atât de angelic. De multe ori o observasem pe bunica cum privește capetele păpușilor cu nostalgie. Și fața ei era cândva înconjurată de trandafiri colorați. Pozele ei sunt alb negru, dar mi-a povestit cum trandafirii ei erau atât de roșii, de parcă vărsase sângele ce-i curge prin vene pe petalele lor. Spunea că, în lumina potrivită, erau de un roșu arzător, dar, deseori, la apus, se transformau într-un vișiniu profund. Nu aveam prea mulți ani de ținut umbră pământului, dar eram capabilă să reazlizez că bunica îi ducea lipsa acelei părți din ea. Sau poate tinereții? Sau poate bunicului? Da, cel mai probabil bunicului. Bunica fusese căsătorită cu bunicul încă de când avea 15 ani, iar el 18. Au crescut împreună și tot împreună au trecut prin multe greutăți, bazându-se doar pe iubirea lor și pe salariul bunicului. Înainte să se nască mama, dar și în primii ei ani de viață, cât încă era în scutece, au trecut printr-o perioadă mai proastă. Se descurcau greu cu banii și majoritatea apropiaților îi lăsaseră baltă. Era și așa destul de greu să se întrețină, iar cu cheltuiala adusă de un nou-născut, situația lor a fost, deseori, dramatică. Bunica a vrut să se angajeze, la o adică, străbunicii mei, la fel de săraci ca ei, ar fi putut, totuși, să aibă grijă de mama. Nici bunicul, dar nici părinții ei nu i-au permis. Era o femeie, ce să caute o femeie pe piața muncii? Să fure locul de muncă a unui bărbat, șansa lui de a-și întreține nevasta și copiii? Inacceptabil. Într-un final, cu puțină mâncare, multă muncă și chiar mai mult strâns din dinți, au scos-o la capăt. A fost o perioadă grea, o perioadă în care bunica a stat, a privit și a avut grijă de copii. Asta fac femeile. Asta a făcut și ea. Mama a fost mai norocoasă și s-a îndrăgostit de un bărbat suficient de înstărit cât să nu fie nevoită să se angajeze. Ea s-a căsătorit la 18 ani, dar nu a muncit niciodată în afara treburilor casnice, cu toate că alte femei o făceau. Bunica a murit nu de mult. Încă mai am păpușile de la ea, prin vreo cutie în pod. Nu a trăit suficient cât să mă vadă căsătorită, cu o familie, cu toate că atunci când a  plecat ea pe lumea de dincolo, aveam vârsta mamei la al doilea copil. Când a murit, mă considera o fată bătrână. La mormântul ei, mi-am cerut scuze. Scuze, bunico, scuze că nu îndeplinesc rolul femeii în societate, că nu mă reproduc și nici nu sunt o soție bună, că nu sunt soția nimănui! Într-un final, m-am plictisit de păpuși. Creșteam și, încet încet, au început să îmi apară și mie trandafiri. Toate femeile din familia mea avuseseră trandafiri, deci, da, eram destul de norocoase. Era revigorant și în același timp de necrezut să realizez că, în sfârșit, mă asemănam celorlalte femei din orașul ăsta. Anomalia aceasta a noastră, de a crește flori printre firele părului nostru pe măsură ce deveneam femei, e greu de înțeles, dar absolut uimitoare. Ce întruchipează mai bine feminitatea decât florile? Colorate, diafane, frumoase. Ușor și bune de rupt, de decor. Fără un rol decisiv, ci, mai degrabă,  cu unul conjunctiv. Da, deveneam încet femeie. Aveam menstruație și mi se părea super mișto, până când am început anul școlar. Credeam că o să fiu singura cu corpul ăsta nou, de femeie, cu muguri. Spre surprinderea mea, unele colege aveau flori în adevăratul sens al cuvântului împletite cu părul mult mai lung, mult mai strălucitor decât al meu. Ele purtau sutiene, în timp ce eu mă bucuram cu o bustieră fără formă. S-a râs de mine. Nu am avut ce face. Nici măcar lacrimile mele nu au udat trandafirii suficient de mult ca să înflorească. M-am consemnat. La liceu, am descoperit că trandafirii mei erau de un roz pal, pastel, plictisitor. O colegă m-a văzut demoralizată, în condițiile în care toate celelalte fete aveau flori în culori vibrante, ce îți luau ochii și nu ți-i mai înapoiau. Erau superbe. Feminine, colorate, diafane, frumoase. Dar nici rozul meu pal, pastel, plictisitor nu era tocmai revoluționar. Nimeni nu dorea să mă rupă și nici de decor nu eram bună, căci culoarea mea se pierdea în fundal. Colega aceea mi-a sugerat să îmi cumpăr farduri pentru trandafiri, să îi colorez în fix ce nuanță vreau eu. Evident că am făcut asta. Aparent, toată lumea o făcea. Îmi pictam petalele în cele mai nebunești culori, ascundeam imperfecțiunea. Același lucru îl făceam și cu tenul plin de acnee, mai ales în perioada menstruației ce nu mă mai încânta. Mă făceam frumoasă. Mulți băieți râdeau de mine și mă întrebau ce materiale de construcții folosesc să îmi tencuiesc fața. Râdeau de cam toate fetele, dar făceau și mai rău când nu purtam machiaj, deci așa era mai bine. Oricum, așa făceau toate fetele, deci măcar acum, mama și bunica erau cât de cât mândre. Nu mai sunt la liceu. Am crescut, m-am schimbat, și am învățat mai multe lucruri. Cel mai important? Nimeni nu îți poate dicta cum să fii ca o fată. Am renunțat la machiaj de ceva timp. Acneea mi-a trecut cu timpul, o dată cu simpla realizare că nu era nimic rău sau banal la trandafirii mei, dimpotrivă. Fără machiaj, cu părul în toate părțile, fără trandafiri înnebunitori, sunt bine. Se spune că noi, femeile, facem parte din sexul frumos. Noi reprezentăm tot ce înseamnă puritate, tot ce e bun și de arătat din paleta largă de trăsături ale omenirii. Avem zile proaste, câteodată ne enervăm teribil în situații jenant de prostești. Totuși, nu avem voie sa înjurăm. Femeile nu înjură. Femeile nu beau. Femeile nu au vicii. Femeile au menstruație, și se transforma în niște creaturi de o cruzime și o bipolaritate aproape de domeniul fantasticului. Femeile nu sunt capabile de muncă în zilele acelea, și nici în afara lor nu excelează precum bărbații, care s-au născut să muncească. Femeile au copii de crescut, și o femeie fără descendenți este o femeie irosită, căci, ce alt rol are o simplă, o frumoasă, o delicată femeie, dacă nu să fie mamă? Toata viața, definiția feminității și viețile celor de dinaintea mea m-au influențat. Să fac asta, să nu fac cealaltă. Să zic asta, să arăt astfel, să vorbesc astfel. De ce? De ce m-aș limita, când sunt mai puternică decât orice? Capabilă, independentă, inteligentă, vigilentă, atentă, profundă, incredibilă și de neînlocuit. Și  astea sunt doar câteva din multitudinea de lucruri care sunt, chiar și fără păr lung și strălucitor, fără buze groase și ochi mari. Chiar și fără flori, pot fi feminină, colorată, diafană, frumoasă. Chiar și fără trandafiri, pot fi independentă, incredibilă și de neînlocuit. Chiar și cheală, sunt frumoasă. Oricum aș fi, sunt femeie. De astăzi încolo, una fără flori în păr.

Ateliere cu tematică europeană moderate de ambasadorii juniori

Ambasadorii  noștri juniori  Daria Iordăchescu, Radu Arion, Andrei Frunză și Andrei Apolzan au moderat în data de 10 iunie 2019 două ateliere cu tematică europeană destinate elevilor din clasele a V-a A și a VII-a A de la Școala cu clasele I-VIII « Ion Agârbiceanu » din Alba Iulia. Activitatea s-a desfășurat în baza unui Acord de parteneriat încheiat între cele două unități școlare.

Scopul activității a fost promovarea valorilor europene și a programului « Școli-ambasador ale Parlamentului European în România »  (EPAS) în rândul elevilor de gimnaziu și familiarizarea acestora cu noțiunile de bază referitoare la Uniunea Europeană (scurt istoric, simboluri, țări membre ale UE, prezentarea portalului Europa – site-ul oficial al Uniunii Europene).

  

  

Ambasadorii seniori și juniori EPAS aplaudați de profesorii liceului

Astăzi, 4 iunie, la ora 11,00, directorul liceului nostru, dl.prof.Valeriu Cerbu,  a  înmânat   membrilor echipei  EPAS   diplomele de ambasadori seniori și juniori, în cadrul festiv, în prezența profesorilor  liceului.  Domnia-sa a prezentat pe scurt (și elogios)  drumul nostru  spre titlul de  „Școală-ambasador a Parlamentului European în România”. Ii mulțumim pentru sprijinul pe care ni l-a acordat în desfășurarea activităților și proiectelor care au determinat obținerea acestui titlu onorant, nu doar în calitate de director al instituției, dar și în calitate de ambasador senior!

 

 

Foto prof.Rodica Băruță

 

« Povești din (alte) constelații » pentru echipa națională EPAS

Coordonatorul local al proiectului EPAS, ambasador senior prof. Georgeta Bădău, a prezentat în cadrul unui atelier organizat cu ocazia la Festivității  de decernare a titului de „Școală-ambasador a Parlamentului European în România”, eveniment care a avut loc ieri, 29 mai 2019, la sediul Biroului de Legătură al Parlamentului European din  București, una dintre activitățile inițiate de echipa EPAS HCC cu ocazia « Zilei Europei » (2019). 

Prezentarea a fost în egală măsură un exemplu de bună practică și o invitație lansată școlilor-ambasador ale Parlamentului European din România de a deveni parteneri în proiectul « Povești din (alte) constelații » și de a crea, de ce nu, un premiu pentru literatură al Echipei EPAS România.

Liceul nostru este oficial « Scoala-ambasador a Parlamentului European »

Astazi, la Biroul de legatura al Parlamentului European de la Bucuresti, am primit, alaturi de alte 24 de scoli din Romania, titlul de « Scoala-ambasador a Parlamentului European ». Le multumesc ambasadorilor seniori si juniori din echipa EPAS HCC pentru resursele de timp, creativitate si energie pe care le-au investit neconditionat in acest proiect, precum si tuturor celor care au crezut in noi si ne-au fost aproape!

  

Sursa fotografii: EPAS România 

 

 

Echipa EPAS-HCC în capitala României

O parte a echipei de ambasadori juniori EPAS-HCC, însoțită de prof. Ion Pletea, ambasador senior,  a beneficiat astăzi de o excursie de studii la București. Excursia a fost organizată cu ocazia primirii de către instituția noastră  a titului de „Școală-ambasador a Parlamentului European în România” (eveniment care a avut loc la sediul Biroului de Legătură al Parlamentului European din  București).

 

 

buy windows 11 pro test ediyorum