Ce înseamnă a fi cetățean european? (atelier)

Acțiunea de astăzi a fost organizată la propunerea echipei EPAS-HCC și constituie o primă activitate organizată în parteneriat între echipa noastră de proiect, Centrul de Informare Europe Direct Centru, reprezentat de dna Mirela Groza, și Asociația Forum Apulum, reprezentată de către dl. Ciprian Cucu.
Dialogul cu elevii a fost unul informal, aceștia putându-și exprima deschis opinia referitoare la influența Uniunii Europene asupra vieții lor de tineri cetățeni care vor avea în curând drept de vot. Participanții au avut ocazia de a afla, de asemenea, cum pot beneficia de anumite oportunități de studiu și muncă în calitate de cetățeni ai unei țări membre a Uniunii Europene.

Fișa activității poate fi consultată aici.

      

 

EPAS: un projet généreux (atelier pentru profesorii de limba franceză)

În data de 11 decembrie 2018, ora 14,00, cu ocazia Cercului pedagogic al profesorilor de limba franceză din zona Alba-Zlatna-Teiuș, găzduit de Colegiul Național « Horea, Cloșca și Crișan » din Alba Iulia, prof. Georgeta Bădău, ambasador senior, a moderat atelierul « EPAS: un projet généreux ».

Atelierul cu o durată de cca 20 de minute a fost conceput în vederea mediatizării programului « Școli ambasador ale Parlamentului European în România » și al  familiarizării profesorilor de limba franceză cu resursele oferite de Portalul Europa. Prezentarea a fost completată de o vizită virtuală rapidă a Portalului Europa, focalizată pe zona destinată resurselor pentru profesori (https://europa.eu/european-union/documents-publications/teachers_fr ) și de o animație pedagogică « Toi et l’Union Européenne », realizată cu ajutorul aplicației Kahoot, necunoscută majorități a cadrelor didactice prezente. Au fost recomandate două surse on line utile celor care vor dori să utilizeze această aplicație în orele de limba franceză sau în orele de dirigenție: « Kahoot, un outil de révision ludique et pratique »   și « Utiliser Kahoot pour créer des quizz interactifs » .

Fișa activității poate fi consultată aici

            

 

Cafenea europeană propusă de Centrul de Informare Europe Direct Alba Iulia

In data de 10 decembrie, între orele 8,00 și 10,00, ambasadorii juniori au participat alături de alți colegi de-ai lor la o Cafenea europeană propusă de Centrul de Informare Europe Direct Alba Iulia.

Evenimentul a fost coordonat de dl. Tudor Drâmbărean.

La finalul activității, am primit din partea Centrului de Informare Europe Direct Alba Iulia un set de documente utile pentru vizitatorii Punctului de informare EPAS din instituția noastră.

         

 

Tu ce știi despre Uniunea Europeană? (atelier)

Marți, 4 decembrie 2018, între orele 12,00 și 13,00, am organizat în Sala Multimedia a liceului nostru un atelier de sensibilizare cu privire la Uniunea Europeană și programul « Școală ambasador a Parlamentului European în România ».

Atelierul  ne-a fost inspirat de materialul pedagogic « Europe@school – Leçons actives sur l’Union européenne » (Europe@School: Leçons actives sur l’Union Européenne: manuel des enseignants , Europe@School: Leçons actives sur l’Union Européenne: cahier de l’élève), material de dată recentă, conceput pentru a oferi școlilor un instrument pedagogic referitor la democrația europeană și la valorile cetățeniei europene în cadrul programului educativ « Școală ambasador a Parlamentului European ». Materialul are la bază, aflăm din introducerea manualului pentru profesori,  instrumentul pedagogic  « 28 en 1″, dezvoltat în 2015 de către asociația  belgiană Ryckevelde pentru Biroul de legătură al Parlamentului European în Belgia; versiunea extinsă  » Europe@school » a fost creată în cursul anului școlar 2017-2018 pentru toate țările membre ale Uniunii Europene și adaptată contextului național al fiecărui stat membru.

Principiul atelierului a fost simplu, dar desfășurarea sa cu un număr foarte mare de participanți (82 de elevi din clasele IX-XII și 12 elevi ambasadori juniori) a solicitat un mare efort de organizare și gestionare a timpului de lucru.

În deschiderea atelierului, prof. Georgeta Bădău, ambasador senior coordonator de program la nivel local, a prezentat pe scurt programul « Școli ambasador ale Parlamentului European în România », echipa EPAS-HCC și etapele parcurse de liceu până în prezent în cadrul programului.

Ambasadorul junior Andrei Frunză a  asigurat în fundal videoproiecția blogului EPAS-HCC.

Elevii prezenți în sala Multimedia au fost preveniți că vor participa la un joc de echipă a cărui miză este verificarea rapidă și într-o manieră amuzantă a cunoștințelor despre Uniunea Europeană.

Cei 12 ambasadorii juniori implicați în acțiune (Alexandra Pop, Mayisa Bădău, Miruna Docolin, Alexandru Popa, Daria Iordăchescu, Denisa Tomuș, Radu Arion, Dan Bandici, Alexandra Anton, Ștefania Bădilă, Andrei Apolzan și Andrei Frunză) au oferit explicații suplimentare fiecăreia dintre cele 12 echipe mixte și s-au asigurat că cerințele atelierului sunt bine înțelese de către toată lumea.

Fiecare participant a fost invitat să indice valoarea personală/națională/europeană/universală în care crede cel mai mult. Discuțiile purtate la nivelul fiecărui grup au scos în evidență cuvântul care s-a repetat cel mai mult. Respectivul cuvânt, deci respectiva valoare, a devenit numele echipei.

Fiecare conducător de grup și-a înscris pe platforma Kahoot echipa sub acest nume (pentru a evita repetarea cuvintelor, unele echipe au adăugat un element de diferențiere).

Alexandra Anton, Ambasador junior și președinta Consiliului elevilor din județul Alba, a moderat jocul și a oferit toate explicațiile tehnice necesare bunei desfășurări.

Atmosfera creată a fost una de adevărată compețiție. Echipa câștigătoare, « Ambiție » (formată din elevii Robert Șofrac Alin Suciu, Diana Bîcu, Ioan Hada și Junca Alexandra), va primi din partea organizatorilor o diplomă care să ateste performanța realizată.

Fișa activității poate fi consultată aici.

Lista participanților poate fi consultată aici

        

Fotografii realizate de prof. Alina Crișan și ambasadorii juniori Daria Iordăchescu, Mayisa Bădău și Alexandra Anton. 

 

„Premiile Cluburilor Francofone de Afaceri ”: o provocare pentru 2019

Cluburile Francofone de Afaceri din Transilvania și regiunea de N-V a României organizează o nouă ediție a competiției „Premiile Cluburilor Francofone de Afaceri – ediția 2019”.

Concepută sub forma unor secțiuni tematice, ediția a V-a a competiției lansează elevilor de liceu provocări în 4 domenii: industria auto, marketing educație financiară și scurt metraj cultural.

Marți, 4 decembrie 2018, ora 13,00, în sala Multimedia (Sport) a avut  loc deja tradiționala întâlnire a reprezentanților instituțiilor organizatoare ale competiției  cu 94 de elevi și 3 cadre didactice din liceul nostru. Evenimentul a fost organizat în baza Acordului de partenerial semnat între ISJ Alba și Clubul Francofon de Afaceri Cluj (CFAC).

Informații complete despre competiția „Premiile Cluburilor Francofone de Afaceri” pot fi găsite pe site-ul: http://premiilecfa.ro/sectiuni

Activitatea a fost precedată de o prezentare a proiectului „Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” – candidat la titlul de „Scoală-ambasador a Parlamentului European în România” și de un atelier  de sensibilizare cu privire la Uniunea Europeană, animat de prof. Georgeta Bădău – ambasador senior și echipa de ambasadori juniori.

Afișul acțiunii este disponibil  aici.

Lista participanților poate fi consultată aici.

Fișa activității poate fi consultată aici.

 

1 Decembrie 1918- Ora astrală a României

Ambasadorii juniori au participat alături de elevii clasei a X-a G, profil Științele sociale,  la atelierul pedagogic pe care dna  Daniela Cetean, profesor de istorie și ambasador senior, l-a organizat și moderat azi, 29 noiembrie 2018, între orele 10,00-10,50, pentru a readuce în mintea și sufletele elevilor fila miraculoasă de istorie reprezentată de ziua de 1 Decembrie 1918.

Doamna profesoară a evocat momentul istoric prezentând principalele evenimente care au condus la realizarea României Mari și a explicat tinerilor prezenți de ce acest moment din istoria românilor este considerat „ ora astrală a istoriei noastre”.

Articolul redactat de dna prof. Daniela Cetean poate fi citit în întregime aici.

Fișa activității poate fi consultată aici.

   

Fotografii realizate de ambasadorii juniori  Andrei Apolzan și Andrei Frunză. 

buy windows 11 pro test ediyorum