Odata cu dezvoltarea tehnologiilor informarii si documentarii în unitatile de învatamânt preuniversitar asistam la o expansiune si o diversificare a surselor de informare. Daca fiecare profesor integreaza (mai rapid sau mai lent) în câmpul sau disciplinar noile locuri si suporturi ale informatiei, pentru institutia de învatamânt ramâne cruciala problema accesului egal, facil si eficient al elevilor si cadrelor didactice la aceste resurse.
Conceperea si obtinerea recunoasterii centrului de documentare si informare drept loc al învatarii prin colaborare interdisciplinara si instrument privilegiat al inovatiei pedagogice reprezinta provocarea majora a documentaristilor secolului 21. Rolul esential al profesorului documentarist va fi sa creeze conditiile didactice propice achizitionarii de cunostinte prin intermediul documentelor, sa regândeasca gestionarea acestei structurii infodocumentare în termeni pedagogici, sa puna utilizatorul în centrul preocuparilor sale.
Oricare ar fi forma lor de organizare – biblioteca sau centru de documentare si informare (CDI), structurile infodocumentare existente în unitatile de învatamânt preuniversitar trebuie sa reprezinte un spatiu de formare a elevilor în domeniul utilizarii informatiei, îndeosebi a celei pe care se bazeaza achizitia cunostintelor scolare. Aceste centre de resurse sunt pentru tânarul utilizator o imagine structurilor infodocumentare pe care el le va frecventa mai târziu, ca adult: biblioteca universitara, centre de documentare specializate, biblioteca/mediateca municipala s.a.
Este adevarat ca fiecare centru de documentare si informare este contextualizat, îsi are istoria sa, mediul sau social si cultural, practicile sale în materie de gestiune sau pedagogie. Dar, dincolo de aceste diferentieri, oricare structura de tipul CDI ofera elevului, ocazia de a cunoaste acest tip de structura, de a învata sa se serveasca de ea si sa participe, prin intermediul ei, la o veritabila activitate culturala si stiintifica.
În societatea mileniului trei, informatia a suportat transformari consistente de natura calitativa si cantitativa. Ea nu mai poate fi înteleasa ca o entitate, ci ca un flux în continua evolutie spatiala si temporala. Din acest motiv, rolul si mizele cercetarii documentare trebuie sa se schimbe si ele. Esentialul într-un proces de cautare a informatiei nu mai este furnizarea sau gssirea raspunsului/raspunsurilor la anumite întrebari, ci gasirea raspunsului potrivit. Exista pericolul ca utilizatorul, mai cu seama cel tânar, sa fie „înghitit” de avalansa de informatii, sa nu mai fie capabil sa gaseasca drumul cel bun, sa nu mai vada sau sa nu-si mai aminteasca rostul demersului sau de utilizator-cercetator si sa se transforme într-un utilizator-consumator. Din comoditate sau din ignoranta.
Scoala are obligatia de a le elevilor nu doar cunostinte, ci si instrumentele necesare stapânirii mediului informational din ce în ce mai complex în care traim. O parte dintre aceste instrumente pot fi apropriate, în opinia noastra, prin integrarea resurselor documentare în practicile pedagogice de fiecare zi.
« Tel rocher qui manifeste une résistance profonde si je veux le déplacer sera, au contraire, une aide précieuse si je veux l’escalader pour contempler le paysage. En lui-même – s’il est possible d’envisager ce qu’il peut être en lui-même – il est neutre, c’est-à-dire qu’il attend d’être éclairé par une fin pour se manifester comme adversaire ou auxiliaire », scria cândva Jean-Paul Sartre. Cu riscul de a cadea în patetic, vom spune ca o structura infodocumentara de tipul CDI este pentru noi, oamenii scolii, stânca sartriana care îsi asteapta, neutra, destinul. Ramâne de vazut, de hotarât, daca o vom transforma într-un aliat sau într-un adversar al reformei în sistemul de învatamânt românesc.
Pentru a citi textul integral, dati clic aici.
